PS. O FIRE NEGATIVA... INTR-O MACELARIE DIN NORDUL BUCURESTIULUI

In fata mea un domn trecut de 60 de ani ii cerea vanzatoarei sa ii amestece carnea intr-un anumit fel, inainte sa o toace. O facea intr-un mod atat de poruncitor si carcotas ca o zapacise pe biata femeie. 

M-am uitat fix in ochii lui si i-am vorbit cu toata caldura de care eram capabila in momentul acela:

     - Ati zapacit-o de tot pe biata femeie! Sunt convinsa ca, de fapt, nimeni nu poate prepara carnea mai bine decat sotia dumneavoastra!

L-am atins in tot timpul asta pe brat si s-a linistit instantaneu. 

A zambit chiar. 

A luat carnea pe care era hotarat sa i-o lase vanzatoarei. 

Mi-a aruncat din usa, totusi, zambind:

     - Cel mai bine amesteci carnea inainte sa o toci ! Stiu eu ce stiu!

Vanzatoarea era asa de incarcata emotional negativ incat mi-a dat restul cu 100 de lei mai mult! I-am dat banii si i-am spus:

     - V-ati agitat. Stati linistita. Din cauza unui singur client, pana diseara dati inapoi patronilor toata leafa pe o luna! 

Mi-a multumit. 

E un exemplu banal despre cum o fire negativa schimba radical starea celorlalti, le blocheaza gandirea, dar mai ales despre cum poate fi anihilat negativismul atunci cand esti pregatit sa o faci.

Urmatorul articol se va concentra pe emotiile positive. 

Le vom enumera, le vom explica si le vom include in vietile noastre. 

CUM RAMANEM BUNI INTR-O LUME APARENT NEGATIVA

   Se vorbeste mult, in toate contextele sociale, despre atmosfera pozitiva si importanta ei in pastrarea unui echilibru in viata.

   Atmosfera pozitiva inseamna 

•   limbaj sau comunicare pozitiva
•   emotii pozitive
•   postura luminoasa si deschisa
•   atitudinea curajoasa pe care o avem in fata provocarilor vietii, de orice natura ar fi ele.

   Cum pastram o atmosfera pozitiva in viata noastra, in familie, in jurul copiilor nostri, si  daca aceasta are vreo importanta, in cresterea si educatia lor?

   Tot mai des in discutiile pe care le deschid cu parintii, acestia vorbesc despre cat de greu le este sa isi creasca copiii din cauza atmosferei care inconjoara azi familia. 

***

   Mamica unei fetite pe care o remarcasem ca fiind extraordinar de deschisa si de afectuoasa , era foarte ingrijorata chiar de acest lucru. Se gandea la faptul ca are un copil cu un suflet atat de bun si ca asta  nu poate sa ii fie de ajutor in vremurile astea... . O vedea, intr-un fel, vulnerabila pentru ca: “nu vedeti si dumneavoastra cum a ajuns lumea ?!…”

   M-a pus serios pe ganduri toata discutia… am inceput sa privesc lucrurile din toate directiile. 

   Oare chiar asa sa fie? 

   Sunt vremurile in care am fost nascuti si in care ne-am format, mai dificile pentru cresterea copiilor decat altele pe care le-a traversat omenirea in toata istoria sa?

   Desigur ca nu. 

   Umanitatea a cunoscut vremuri tulburi, vremuri de saracie si de epidemii devastatoare si chiar si atunci s-au gasit oameni care nu s-au lasat zdrobiti de val si au gasit resurse sa aduca cu sine progresul. 

   Este astazi negativismul atat de puternic incat sa sufoce atitudinea pozitiva? 

   Nu, cu siguranta. 

   Daniel Goleman o spune foarte frumos in cartea sa “Inteligenta emotionala”: este mult mai mult bine pe fata pamantului decat rau, si iti dai seama de asta dupa cat rau ar putea exista!

***

   Ce facem, atunci, ca sa nu ne blocam in “negativ”, sa il respingem, sa nu ii lasam dreptul si puterea de a ne influenta viata?

   O frumoasa vorba, nu stiu unde am auzit-o exact sau cui ii apartine, spune ca 

                         in lume este atat frumos cat incape in inima ta! 

   Altfel spus, fii tu un promotor de bine si de frumos si asa ti se va raspunde. Sigur ca pot fi si exceptii, dar cu siguranta aceasta va fi regula.

   Cum poti face mai précis acest lucru?

Iti propun un exercitiu: 

    Incearca sa vezi in tot ceea ce te inconjoara, in tot ceea ce ti se intampla, in tot ce ajunge la tine si te poate influenta, partea pozitiva! 

   Nu sunt vorbe goale: incapataneaza-te sa gasesti o parte pozitiva in absolut orice intamplare din viata ta care la prima vedere te supara, te streseaza, te impovareaza.

   Cum faci asta cand tipa un sef la tine? 

Simplu: gandeste-te ca omul ala a avut cea mai proasta zi din viata lui si ca daca n-ar fi tipat poate ar fi facut un infarct in urmatoarea jumatate cde ora! 

   Iti ia cineva locul de parcare? 

Da, pentru ca nu si-a dat seama! Mie mi s-a intamplat sa nu realizez, scufundata in propriile ganduri, ca masina din dreapta astepta sa se parcheze si eu tocmai am parcat pe locul respectiv.

   Muncesti pentru un lucru si nu a iesit? 

Inseamna ca nu trebuia sa fie! Alceva mai bun ti se poate intampla sau, dimpotriva,  poate tocmai ai fost ferit de ceva mai rau. 

***

   Antrenand mintea sa gaseasca o replica pozitiva la ceea ce te inconjoara vei reusi sa modifici de fapt ceea ce te inconjoara! Vei ajunge sa vezi binele si frumosul in tot si, ceea ce e mai important, sa te bucuri de tot !

(Lasand mintea sa inregistreze tot “negativul” din jur, lumea inconjuratoare se va transfigura usor, usor, in ceva greu de suferit; am vazut oameni in varsta care inmagazinasera atata negativism in mintile lor, de-a lungul intregii vieti, incat aveam senzatia ca s-ar enerva si pe o frunza cazuta din copac, ce le-ar  taia calea!)

Gandind pozitiv - vei incepe sa actionezi pozitiv, ceea ce iti va imbunatati relatiile sociale si pe cele familiale. 

Oamenii cu gandire si atitudine pozitiva configureaza si transfigureaza tot ceea ce ii inconjoara; este motivul pentru care oamenii pozitivi sunt iubiti de catre ceilalti!

   Cum spune sotul meu: "Fiecare om lumineaza o camera: unii cand intra, altii cand ies."

   Unii asa se nasc, mostenesc o gena a fericirii, pentru ceilalti exista autodisciplinarea si exersarea! 

***

   Ce legatura are ce am spus cu educatia copiilor? 

   Toate lucrurile pozitive se intrepatrund si lucreaza in educatia pozitiva a copiilor nostri: 

                    - dorinta de dezvoltare, 

                    - dorinta de evolutie, 

                    - de autodepasire 

toate isi au radacina aici!

   Zig Ziglar a scris o carte, foarte utila de altfel, despre cum sa cresti copii buni intr-o lume negativa. 

   Maiestria  gandirii pozitive este atunci cand faci ca lumea care te inconjoara, lumea in care traiesti tu si familia ta, sa devina o lume pozitiva! Cum?  Prin simplul fapt ca tu, prin gandirea si actiunile tale, o transformi ca atare! 

Mult succes!

CE FAC PARINTII CAND COPIII AU EXAMEN?

Examenele copiilor din Romania genereaza an de an stres si  presiune atat pentru copii cat si pentru parintii lor.

Cred ca cel mai mult ii streseaza pe parinti examenul de capacitate, sau de admitere in liceu. Este primul test important din viata copilului, care decide unde acesta isi va petrece urmatorii 4 ani de scoala.

Practic, inca din prima zi de scoala a clasei a VIII a, fiecare profesor sau persoana care are tangenta cu copiii tine sa le reaminteasca, scurt, ca la sfarsitul anului vor da capacitatea.  De parca ar putea cineva sa uite !! 

Pe masura ce se desfasoara anul scolar, presiunea devine enorma si este resimtita de catre fiecare copil in parte. 

***

Parintii au un rol covarsitor in tot ce urmeaza sa se intample in acest an scolar la sfarsitul caruia urmeaza un examen. 

In primul rand, daca va ganditi sa puneti si voi presiune pe copii vostri, faceti o mare greseala! Copiii o vor resimti de 100 de ori mai sufocanta decat pe cea exercitata de catre profesori! De ce? Din simplu motiv ca, asa cum bine spune John Grey, copiii vor sa isi vada parintii multumiti de actiunile intreprinse de ei! Vor, asadar, sa va faca fericiti! Nu ii intereseaza prea mult fericirea profesorilor. 

Daca copiii va vad stresati, ingandurati, NEINCREZATORI - din cauza lor, ei se vor simti impovarati. 

Credeti-ma ca nu este cazul sa faceti asta. Ceea ce au ei de invatat pentru examene este in sine o povara indeajuns de mare

Sigur ca pentru unii copii, foarte putini, examenele pot fi banale. Dar nu este pentru toata lumea la fel. Suntem diferit construiti!

***

Asadar, cum sa procedati, ca parinti, atunci cand tensiunea dinaintea examenului incepe sa creasca? 

• Au nevoie de meditatii? Angajati-le un meditator! Acordati-le tot suportul! 

Dar asta nu este tot…

•   La fel de important este ca ei sa simta ca ii incurajati. Sa simta ca, intr-un fel… credeti in ei! 

Acest tip de atiudine ii va ajuta in efortul intelectual pe care urmeaza sa il depuna.

Efort care nu este deloc neinsemnat…

In cazul capacitatiii, ei trebuie “sa traga” pentru medie; pe langa aceasta - efortul de a avea matematica pusa cat mai bine la punct si de a detine RETETA (am zis foarte bine) pentru romana.  

• Nu ezitati sa intrebati si sa-i ascultati pe parintii care au depasit cu succes aceasta experienta! Vor putea sa va indrume catre un profesor bun!

• Copiii vor obosi; acordati-le pauze. Lasati-i sa iasa cu colegii, sa-si vada prietenii, sa isi traga sufletul. 

Nu trebuie inchisi in casa. Nu ar fi corect. Pregatirea pentru examen este, cum bine stiti, un proces care incepe cu mult timp in urma, doar se desavarseste in ultimul an.

• Copiii se vor descuraja! Vor exista momente…sub efectul oboselii, cand simtiti ca le vor scapa fraiele. Atunci preluati voi un pic din efortul lor! 

Da, ai citit bine!  Preia din presiune: stai acolo langa el cand isi rupe mintea cu o problema la matematica, sa vada ca iti pasa si daca poti, ajuta-l concret. 

• Ii este greu cu romana, are un moment mai dificil? Ai rabdare si asculta-l un pic. 

Bate-ti capul cu el sa intelegi o poezie de Blaga. Vei ramane surprins, poate, de complexitatea cerintelor. Sau, cazul fericit, vei redescoperi lucruri frumoase din propria adolescenta.

• La un moment dat vor plange … sau  vor face mici crize! Iubiti-i si luati-i in brate! Bucurati-va ca toata paleta de trairi arata, de fapt, ca sunt implicati, ca sunt responsabili, ca le pasa!

• Vorbiti mereu cu ei si construiti-le o perspectiva luminoasa, mai larga: vor intra la prima optiune, sau la a doua, ideea importanta este aceea a unui nou inceput! Acesta poate fi inceputul unui drum important, sau maret, depinde de obiectivele mari setate.

***

Citeam intr-un articol scris de un psiholog cum NU este bine sa spunem “avem examen”,  ca doar copilul are examen! 

Realitatea a tot ce am vazut si am trait in anii acestia contarazice flagrant ideea de mai sus! 

Am vazut atatia  parinti asteptandu-si la porti copiii cu sufletul la gura si izbucnind in lacrimi la aflarea rezultatelor! Lacrimi de bucurie, lacrimi de detensionare, lacrimi de tot felul… 

Orice parinte ascunde in suflet o speranta pentru copilul sau, speranta unei vieti mai bune, ca pe o piatra nepretuita!  

Desigur ca, intr-un fel, si parintele da un tip de examen. 

Si, in nici un caz, copilului nu ii este de niciun folos un parinte distant, in control, observator rece al felului in care face fata fiul sau fiica intr-un astfel de an dificil!

Parintele care stie sa stea aproape si sa-si sustina copilul, are sansa sa lucreze la trainicia relatiei cu el!

***

Ideea ultima este cea a finalitatii: trecand corect si prin aceasta etapa, copilul iese mai puternic, mai intarit. El nu va uita nicioadata ca ai stiut sa-i stai alaturi si sa ii fii suport! Fara dadaceala, fara nervi, cu dragoste… iar va efortul iti va fi rasplatit inmiit!

  

CAT DE MULTE JUCARII ?!

Exista un experiment, celebru deja, care a fost facut prima data in anul 1960 de un psiholog al Universitatii Stanford. 

Pe scurt, unor copii de 4 ani li s-a dat o prajitura pe care puteau sa o manance pe loc sau, daca aveau rabdare sa astepte 30 de minute, primeau inca una. 

Unii copii au mancat-o imediat. Altii au asteptat, au luptat cu ispita, si-au acoperit ochii cu manutele, chiar au adormit unii dintre ei, dar in cele din urma au reusit sa reziste si au primit si a doua prajitura.

Urmarita in timp, evolutia copiilor din prima si din a doua categoria a relevat lucruri fabuloase. Copiii care au stiut sa se abtina au dovedit ulterior capacitati mult mai mari de reusita in viata: “ erau eficienti, mai siguri pe ei si mai capabili sa se adapteze frustrarilor vietii. …ei au infruntat provocari si nu au abandonat nici macar in fata marilor dificultati; au fost increzatori in sine si demni de incredere” ( Daniel Goleman, "Inteligenta emotionala").

***

Cum de au avut acei copii de numai 4 ani atata discernamant si putere ca sa isi amane o placere, o “recompensa” atat de ademenitoare?

Ce dotari extraordinare au avut unii dintre ei si ceilalti nu?

Raspunsul poate fi ca unii dintre copii au o rabdare cu care au venit pe lume inzesatrati genetic. O alta parte, insa, au avut-o insuflata de catre parintii lor. 

Cum? 

Foarte simplu: cand oferi copilului tau o jucarie, un cadou, o recompensa intr-o anumita logica, se formeaza aceste comportamente puternice: rabdarea, anduranta, puterea de a depune un efort considerabil si de a primi rasplata mai tarziu.

Multi parinti ofera in exces jucarii, gadgeturi, sau haine pentru cei mai mari, fara a urmari aceasta logica a recompensei. Ca urmare a acestui fapt, copiii nici nu mai apuca sa isi doreasca ceva ca deja il si obtin si, la fel de important, obtin lucrurile cu asemenea usurinta incat ajung sa nu se mai bucure cu adevarat de nimic!

***

Cu ani de zile in urma, am vazut intr-un supermarket o scena in care o mama ce tinea in brate o jucarie mare, scumpa, care facea parte dintr-o “serie”, se indrepta indarjita catre casa de marcat in timp ce bunica, cu pasi maruntei in spatele ei, repeta intr-una: 

“ - Dar i-ai mai luat si saptamana trecuta una, doar ce i-ai mai luat!”

Intre timp am intrat in multe, prea multe case in care copiii aveau stive de jucarii care  nu mai reprezentau nicio atractie pentru ei.

Cred ca si de data aceasta cheia este tot la parinti: ei ofera cu prea mare usurinta copiilor lor lucruri de care acestia ajung sa se bucure prea putin. Slabiciunea este a celui mare, nicidecum a celui mic.

Este firesc sa luam cadouri copiilor de zilele de nastere, de Mos Craciun, atunci cand obtin rezulate intr-o activitate ce a presupus un efort real sau, pur si simplu, in momente in care i-am frustra prea tare daca nu le-am oferi ceva ce ISI DORESC CU ADEVARAT. Dar ce e prea mult, strica.

***

Din punct de vedere educational, felul in care oferim recompensele copiilor nostri are o miza enorma, desi la prima vedere poate parea un lucru neinsemnat. 

Practica recunoscuta drept “amanarea recompensei” va fixa in copil valori puternice, care il vor conduce catre o viata libera. El va sti sa-si exerseze rabdarea si controlul in urmarirea obtinerii unor rezultate solide! Si mai mult decat atat, atunci cand va obtine rezultatele dorite, el va sti sa se bucure din tot sufletul pentru ele!

Si, o ultima cheie: pastrati-va resursele financiare pentru mai tarziu! Vor veni momente, cum sunt studiile, educatia la nivel superior, in care suportul vostru material va fi necesar cu adevarat si chiar va face diferenta!

Criza de nervi in public. Ce facem?

Criza de nervi a copiilor apare frecvent la varstele mici, incepand de la 3-5 ani. Am vazut totusi si copii mai mari de 6 sau 7 ani care se manifestau similar in anumite momente. 

Nu ne este clar intotdeauna ce provoaca aceste iesiri; pot fi tot felul de motive minore care copilului, insa, i se par foarte importante si care au un impact emotional puternic. 

John Grey, promotor al conceptului de educatie pozitiva, are abordarea recompensei. El spune ca in momentele dificile, e bine sa avem ceva pus deoparte pentru cel mic, atat cat sa nu ne faca de ras cat ne e lumea mai draga.

Poate sa functioneze. Ce facem cand nu merge nici asa?

**

Cheia pentru parinti este urmatoarea: sa intelegem ca, in acele momente, pentru cel mic situatia capata amploare dramatica,  ceva ce poate fi comparat cu o mare incurcatura la serviciu, de exemplu! 

Prin urmare, cand trecem noi, cei mari, printr-un moment dificil, ne ajuta oare sa mai si tipe cineva la noi? Sau sa ne bruscheze? Sau poate ne-ar ajuta mai mult sa ne ameninte cu o pedeapsa si mai mare? Cu siguranta nu…Am avea nevoie in primul rand ca cineva sa ne inteleaga, mai apoi sa ne ajute.

De ce spun toate astea? Pentru ca am vazut de prea multe ori copii care au o criza de furie, dintr-un motiv care pentru adult poate fi nesemnificativ sau nejustificat dar pentru copil are proportii dramatice si parinti care adopta cea mai neinspirata atitudine: asteapta calmi si impasibili ca celui mic sa-i treaca de la sine, sa se autoregleze, ca un mecanism care s-a defectat pentru moment.

Ultima scena de acest gen am vazut-o in Franta, intre un baietel adorabil, de vreo 4 ani, care de disperare batea cu pumnisorii lui mici intr-o barna de lemn. Mama lui statea foarte calma, cu bratele incrucisate, cu o figura pe care inghetase dezaprobarea, ceea ce il facea si mai nefericit pe cel mic. In spate era un magazin cu fel de fel de maimute de plus, de unde si eu imi scosesem destul de greu fetitele si nu fara cate ceva pentru fiecare, dupa luuuungi negocieri. Probabil mamica frantuzoaica esuase la negocieri, dar, encore plus important, esua la capitolul "Ce facem int-un moment de criza?!" Ea alesese indiferenta. 

Gresit! Gresit! Gresit total! Impasibilitatea parintelui adauga un plus de suferinta copilului care ajunga sa se simta pe langa nefericit si vinovat si respins! Invata sa iesi frumos din astfel de momente, si lucrul acesta va atarna greu in dezvoltarea armonioasa a copilului tau!

Asadar, cand el are o criza, fii acolo si incearca sa-l intelegi. Nu te distanta aratand copilului si celor din jur ca tu nu ai nici o vina. Nu conteaza deloc ce spun cei din jur. Ofera-i copilului un moment de afectiune sincera si profunda, care ii va creste acestuia increderea in parintele sau si reincrederea in sine! 

Cum faci asta, mai precis?

Te asezi la nivelul inaltimii copilului, il atingi incet, ii confirmi faptul ca il intelegi si ca iti pare rau ca sufera dupa care il atragi usor in brate si pastrezi copilul imbratisat pana acesta se linisteste. Cu un pic de ingeniozitate, obiectul atentiei copilului poate fi mutat pe ceva atractiv, interesant, care sa ii schimbe starea.

Momentele acestea pot ascunde o mica suferinta si este momentul ca prin afectiune aceasta sa se vindece. Atitudinea de spectator ( disociata ) nu este de nici un folos.

Prima data s-ar putea sa nu iti iasa. A doua oara iti va iesi mai bine si continuind vei reusi sa comunici perfect cu copilul tau chiar si in momentele dificile. 

Acordul sensibil intre parinte si copil presupune multa atentie din partea celui dintai si vine in timp. Aceasta este o ABILITATE si se INVATA, se dobandeste. Am deprins-o si eu de-a lungul anilor petrecuti cu copiii mei, si prin observarea atenta a multor tipuri de relatie dintre parinti si copii.

In calitate de coach, sunt gata oricand sa te invat si pe tine! 

P.S. Nu m-am referit in acest articol la situatiile cauzate, de exemplu, de faptul ca i s-a refuzat copilului a saptea jucarie scumpa dintr-o colectie de lux. Vom vorbi intr-un alt material despre cum functioneaza amanarea recompensei la copii si chiar voi dedica un material cuvantului cheie: Afectiune.

Cum luam decizii in numele copiilor nostri?

In copilaria mica singurul decident al lucrurilor importante pentru copil nu poate fi decat parintele. Mama si tata hotarasc, ei sunt unicii responsabili.

In jurul varstei de 9 ani copilul este capabil sa isi asume raspunderea: el poate face alegeri si ar fi bine ca parintele sa il intrebe atunci cand urmeaza sa fie luata o hotarare ce il priveste. Ei pot exprima foarte concret ceea ce isi doresc sau nu, au o reprezentara clara si o vointa proprie in  privinta lucrurilor ce ii implica in mod direct.

Este cazul unui copil de clasa a 4-a care, daca exprima clar ca nu vrea sa faca tenis pentru ca nu i se potriveste, oricat de mult ar insista si antrenorul si parintele, el tot va renunta in cele din urma.

In cazul copiilor mai mari, de exemplu al celor de 14 ani, ei trebuie consultati in toate deciziile care ii implica in mod direct. Sunt pregatiti sa stie ce le face bine si ce nu, ce li se potriveste si ce nu, ce isi doresc cu adevarat. 

La aceasta varsta imi este greu sa-mi imaginez ca un parinte nu tine cont de parerea copilului atunci cand face, de exemplu, optiunea de uman/ real pentru liceu. Un umanist va fi total nefericit intr-o clasa in care se va studia intens chimie, fizica si matematica si viceversa.

Exista si decizii care pot influenta pe termen lung sau pentru totdeauna viata copilului. Implicatiile pot fi foarte mari pentru viitorii adulti si cel mai sanatos lucru cu putinta ar fi sa supunem hotararea unui serios joc de proiectii, inainte ca acesta sa fie luata.

Exercitiul mental pe care vi-l propun este acela de a proiecta in timp evolutia copilului prin prisma acestor decizii pe care le-am luat in numele lui.

Sa ne imaginam cum vor arata lucurile peste peste 5 ani. 

Ce se modifica in mediul copilului?

Cine sunt cei care il inconjoara?

Ce fac alti copii de varsta lui?

Care sunt optiunile care raman deschise pentru viitor?

Faceti apoi proiectia pentru 10 ani.

Daca decizi in numele unui copil de 9 ani, proiecteaza situatia de la varsta majoratului. 

Vezi ce se modifica in mediul tanarului, cine sunt cei care il inconjoara dar, mai ales, ce alegeri mai poate face din acest punct al vietii lui. Chestionati-va singuri, cu intrebari puternice. 

Sensul acestui demers este acela de a va asigura ca nu faceti lucruri pe care mai tarziu le veti regreta, ca nu veti fi pusi in situatia de raspunde la intrebarea “- Ce a fost in mintea ta cand ai luat aceasta decizie in  numele meu?”

Decizii luate in numele copilului trebuie sa nu-i limiteze POSIBILITATEA ULTERIOARA DE ALEGERE, sa nu sufoce OPORTUNITATILE copilului, lucru ce poate genera mari suferinte chiar PENTRU parinti. 

Luati decizii care SA-I DESCHIDA multiple oportunitati si posibilitati de alegere!

Ganditi-va asadar cu mare seriozitate si responsabilitate atunci cand hotarati sa inscrieti copilul la scoala intr-un sistem care ii limiteaza viitoarele alegeri. Acelasi lucru daca va veti intreba despre optiunea de a furniza educatie in sistemul homeschooling.

Sunteti pregatit sa raspundeti intrebarilor tanarului  sau tinerei de peste 10 ani? Daca descoperi ca, de exemplu, fiica ta si-ar fi dorit sa studieze medicina si ca nici o universitate nu accepta un copil venit din afara sistemului clasic? 

Daca aceste intrebari fac convingerile tale sa se clatine poti sa te duci mai adanc si sa chestionezi ce se ascunde in spatele lor. Cand spui de exemplu: “in scoala m-am lovit de prejudecati” gandesti in numele tau sau al copilului? Ce prejudecati, mai exact, il afecteaza pe copilul tau?

Prejudecata este doar un obstacol. Ce ai facut mai exact ca sa il surmontezi?

In adolescenta aveam o vecina, mama, celebra in mica mea urbe natala. Isi crestea copilul intr-un mod neobisnuit pentru anii 90. Chiar ciudat, as putea spune acum. S-a stins de tanara din pricina unui cancer nemilos.

Fiica ei a crescut contestand toate deciziile pe care mama le luase in numele ei. Culegea de la apropiati detalii despre propria copilarie si indrepta punct cu punct ceea ce ea considera ca fiind nedrept pentru viata ei. 

Isi facea asadar propriile alegeri. 

Sedinta cu parintii: cum procedam?

Sedinta cu parintii: cum procedam?

ghid practic pentru incepatori….

Am participat aseara la a nu stiu cata sedinta cu parintii - care aducea totusi ceva nou pentru mine: era prima sedinta la clasa pregatitoare (asa zisa grupa 0).

Tiparul a fost pentru mine bine cunoscut: invatatoarea prezinta un continut iar parintii semneaza hartii, iau la cunostinta. Toate bune si frumoase pana la momentul X in care cineva, poate fi oricine, se simte atacat, ridica tonul, ceva nu-i place, ceva nu-i convine, ceva nu e bine pentru copil etc. etc. etc.

Nu cred ca am participat in ultimii 20 de ani la vreo sedinta la care sa nu se emita o nemultumire majora pe un ton belicos; sau, in orice caz, nu-mi amintesc…

In speta de seara trecuta, unde era vorba despre o informare si atat, cauza nemultumirii era un afis lipit pe peretele din fata care arata, prin desene, ca ochii trebuie sa fie deschisi( atentie), urechile pregatite sa asculte si gura inchisa! 

Ramane la discernamantul fiecaruia daca era un mesaj provocator sau nu! In ce ma priveste, ar fi fost daca ar fi aratat, de exemplu, un copil cu gura lipita cu scotch! 

Pentru altcineva din clasa, insa, acest mesaj inofensiv a fost suficient ca sa declanseze momentul X: Omul a simtit ca afisul ii ingradeste libertatea de exprimare a copilului, cea ce nu era cazul.

M-am gandit asadar cum ar arata sedinta fara momentul X! 

Ar fi posibil? Cu siguranta da!

Pentru a te feri de frisonul primei sedinte, e bine sa te pregatesti mental cu putin timp inainte, de exemplu in drum spre…

“La ce ajuta?” 

- La claificare, la detensionare, la eliminarea presupozitiilor( anticipezi momentul pentru a nu te lasa surprins de eveniment).

“Cum mai exact?” 

- Incepe prin a raspunde la trei intrebari:

1. Care e scopul, de ce ma duc acolo?
2. Cum o privesc pe invatatoare(diriginta, educatoare etc.)? 
3. Ce surpriza as putea avea? La ce sa ma astep?

Nu exista raspunsuri corecte sau incorecte, exista insa raspunsuri care vor conduce catre un dialog constructiv sau nu, relaxat sau dimpotriva tensionat.

Este benefic sa acordam increderea noastra celor ce urmeaza sa petreaca cateva ore pe zi cu copiii nostri. Putem sa ne gandim ca, la fel ca la serviciu, lucrurile se fac mult mai usor, mai eficient, cand lumea e relaxata si oamenii au incredere unii in altii.

***

Daca doresti sa intelegi mai mult, te invit sa faci un exercitiu de empatie si sa iti propui sa vezi lucrurile si din perspectiva celui care educa, a celui care isi asuma raspunderea pentru instruirea micilor elevi. 

Pune-te in pielea lui! Gandeste ca el! Simte ca el! Cum e sa fii inconjurat de 20-30 de copii plini de energie? Patru-cinci ore pe zi? In fiecare zi? Si cum reusesti sa ii si inveti in tot acest timp?

Am facut candva socotela ca invatatoarea uneia dintre fetitelele mele, cu 40 de ani de cariera, avusese peste 300 de copii la clasa in toata viata didactica. Mi-a marturisit o data ca stie fiecare copil pe care l-a avut, pe nume. Despre multi stia cum au evoluat in timp, ce devenisera. 

Succes la sedinta! Succes in rolul de parinte!

Chiar daca uneori poate fi dificil, e de departe cel mai frumos pe care l-ati fi putut juca!