CAT DE MULTE JUCARII ?!

Exista un experiment, celebru deja, care a fost facut prima data in anul 1960 de un psiholog al Universitatii Stanford. 

Pe scurt, unor copii de 4 ani li s-a dat o prajitura pe care puteau sa o manance pe loc sau, daca aveau rabdare sa astepte 30 de minute, primeau inca una. 

Unii copii au mancat-o imediat. Altii au asteptat, au luptat cu ispita, si-au acoperit ochii cu manutele, chiar au adormit unii dintre ei, dar in cele din urma au reusit sa reziste si au primit si a doua prajitura.

Urmarita in timp, evolutia copiilor din prima si din a doua categoria a relevat lucruri fabuloase. Copiii care au stiut sa se abtina au dovedit ulterior capacitati mult mai mari de reusita in viata: “ erau eficienti, mai siguri pe ei si mai capabili sa se adapteze frustrarilor vietii. …ei au infruntat provocari si nu au abandonat nici macar in fata marilor dificultati; au fost increzatori in sine si demni de incredere” ( Daniel Goleman, "Inteligenta emotionala").

***

Cum de au avut acei copii de numai 4 ani atata discernamant si putere ca sa isi amane o placere, o “recompensa” atat de ademenitoare?

Ce dotari extraordinare au avut unii dintre ei si ceilalti nu?

Raspunsul poate fi ca unii dintre copii au o rabdare cu care au venit pe lume inzesatrati genetic. O alta parte, insa, au avut-o insuflata de catre parintii lor. 

Cum? 

Foarte simplu: cand oferi copilului tau o jucarie, un cadou, o recompensa intr-o anumita logica, se formeaza aceste comportamente puternice: rabdarea, anduranta, puterea de a depune un efort considerabil si de a primi rasplata mai tarziu.

Multi parinti ofera in exces jucarii, gadgeturi, sau haine pentru cei mai mari, fara a urmari aceasta logica a recompensei. Ca urmare a acestui fapt, copiii nici nu mai apuca sa isi doreasca ceva ca deja il si obtin si, la fel de important, obtin lucrurile cu asemenea usurinta incat ajung sa nu se mai bucure cu adevarat de nimic!

***

Cu ani de zile in urma, am vazut intr-un supermarket o scena in care o mama ce tinea in brate o jucarie mare, scumpa, care facea parte dintr-o “serie”, se indrepta indarjita catre casa de marcat in timp ce bunica, cu pasi maruntei in spatele ei, repeta intr-una: 

“ - Dar i-ai mai luat si saptamana trecuta una, doar ce i-ai mai luat!”

Intre timp am intrat in multe, prea multe case in care copiii aveau stive de jucarii care  nu mai reprezentau nicio atractie pentru ei.

Cred ca si de data aceasta cheia este tot la parinti: ei ofera cu prea mare usurinta copiilor lor lucruri de care acestia ajung sa se bucure prea putin. Slabiciunea este a celui mare, nicidecum a celui mic.

Este firesc sa luam cadouri copiilor de zilele de nastere, de Mos Craciun, atunci cand obtin rezulate intr-o activitate ce a presupus un efort real sau, pur si simplu, in momente in care i-am frustra prea tare daca nu le-am oferi ceva ce ISI DORESC CU ADEVARAT. Dar ce e prea mult, strica.

***

Din punct de vedere educational, felul in care oferim recompensele copiilor nostri are o miza enorma, desi la prima vedere poate parea un lucru neinsemnat. 

Practica recunoscuta drept “amanarea recompensei” va fixa in copil valori puternice, care il vor conduce catre o viata libera. El va sti sa-si exerseze rabdarea si controlul in urmarirea obtinerii unor rezultate solide! Si mai mult decat atat, atunci cand va obtine rezultatele dorite, el va sti sa se bucure din tot sufletul pentru ele!

Si, o ultima cheie: pastrati-va resursele financiare pentru mai tarziu! Vor veni momente, cum sunt studiile, educatia la nivel superior, in care suportul vostru material va fi necesar cu adevarat si chiar va face diferenta!