Ca sa obtii, trebuie mai intai sa oferi!

Nu intrerupeti cu copiii discutiile despre emotii, sentimente, chiar daca acestia au crescut. Multi parinti evita sa vorbeasca cu cei “mari” despre chestiile “sensibile” de teama de a nu-i rani, de a nu-i pune pe fuga sau pur si simplu pentru a-i meneja. 

Consider ca este un lucru gresit: sa nu discuti deep  cu copiii care au crescut este ca si cum ai refuza toata viata desertul! Pentru ca abia acum, prin maturitatea lor, ei pot genera conversatii fascinante, care sa fie o reala  placere de ambele parti, parinti si copii!

Prima discute cu fiul cel mare, revenit dupa un semestru de studii, de experienta americana - conglomerat de rase si nationalitati - a fost despre cum ar putea sa se faca placut de catre ceilalti.

Fac o paranteza: sunt multi cei care sustin ca nu le pasa daca lumea ii place sau nu. Am citit si articole scrise de persoane de succes care ii invita pe cititori sa nu isi mai doreasca atata sa fie pe placul celorlalti.

Este un neadevar si o forma de negare a unei simple realitati: una dintre nevoile psihologice de baza ale oricarui om este nevoia de recunoastere; mai simplu, oamenii au nevoie ca ceilalti sa ii placa.

        Si proaspatul student era, asadar, in cautarea uni chei care sa deschida mai repede usa altor suflete.

        M-am concentrat pe un raspuns simplu, pentru ca am vrut sa ii dau o formula care sa il ajute in orice situatie, cu orice tip de persoana, de orice nationalitate cu care ar intra in legatura, de orice varsta.

Formula este:

                                        Ca sa obtii, trebuie mai intai sa oferi!

•         Si am exemplificat: ce vrei sa obtii? APRECIERE! Ce trebuie asadar sa oferi mai intai? APRECIERE!

•         Ce altceva vrei sa obtii? Sa fiu ascultat. Ce trebuie asadar sa faci tu primul? Sa ascult…

•         Ai o discutie de prima impresie, maxim 5 minute. Ce obiectiv ai pentru ea? Sa fie relaxata. Ok, atunci cum abordezi persoana? Relaxat, adica pozitiv, degajat.

        Aplicati, pe aceasta formula, ce anume va doriti sa obtineti de la cei care va inconjoara. Oferiti-le, primul, si veti obtine apoi rezultatul dorit.

***

        Nu stiu cum au functionat in istorie relatiile umane; stiu ca acum, in timpurile pe care avem privilegiul de a le traversa, oamenii au nevoie sa fie incarcati de emotia pozitiva a celorlalti ca apoi sa poata oferi la randul lor. 

        Altminteri, la cata interactiune umana exista intr-o zi obisnuita, ne-am epuiza rapid, asemenea unor baterii.

NU BRADUL, NU CADOURILE, CI COPIII SUNT CEL MAI MARE DAR!

M-am gandit cum sa adresez cateva ganduri inainte de Craciun si ce ar mai fi interesant de zis cand in aceasta perioada se inrosesc retelele de socializare de multele mesaje si felicitari, asa ca rosul de pe haina Mosului.

  Voi vorbi despre anumite momente… 

 …momentele in care parintii vor aseza sub brad cadourile pentru copii, bunicii pentru copii si pentru nepoti, sotii pentru sotiile lor si sotiile pentru soti, iubitii vor schimba cadouri intre ei si tot asa, si tot asa…

 Cand ascundem cadourile sub brad e un moment magic, e ceva ce aduna laolalta bucurie, emotie, recunostinta, liniste, poate chiar si osteneala stransa de peste an.

Am o amintire de impartasit care se va lega de magia bradului de Craciun…

O doamna cu parul buclat si rotunjoara, o dulceata de femeie, a intrat in vorba cu mine, intr-o duminica, pe bancuta de la biserica. O stiam din fotografia de la botezul baiatului meu, era si ea pe acolo…Am realizat ca o stiam de mai bine de 18 de ani. Am ascultat-o povestindu-mi despre copiii si nepotii sai, stabiliti in Norvegia. Cand a venit si randul meu, m-am gandit sa-i spun cateva cuvinte despre casa noastra, despre pomii pe care tocmai ii pusesem in spatele curtii…

M-a ascultat si la sfarsit mi-a spus:

" - Nu casa, nu pomii, ci copiii, ei sunt cel mai mare dar!"

***

Este simplul mesaj pe care am sa-l adresez azi parintilor, bunicilor, celor care se pregatesc sa aseze darurile sub brad. 

Poate fi un “mos bogat” - Minunat!- 

sau 

Poate fi unul "mai modest" anul acesta - Nu-i nimic, asta lasa loc de mai bine!

... dar va spun, cum mi-a spus si mie femeia aceea, nu bradul, nu cadourile, CI MANUTELE LOR CAUTAND CU FRENEZIE SA DESCOPERE CE A ADUS MOSUL, acela este marele si adevaratul cadou!

***

Bucurati-va sa fiti parinti! 

Bucurati-va sa fiti bunici! 

Nimic, absolut nimic nu poate egala ca intensitate emotia pe care cei mici o elibereaza in seara de Ajun, si merita din plin sa ne incarcam de frumusetea pe care aceste momente o aduc in viatile noastre!

 Va urez, cu multa dragoste, Craciun fericit!  

  

DOAMNA, SI CU MINE CUM RAMANE ?!

Cuvintele cu care trainerul de la Hamburg s-a despartit de noi au fost: duceti-va, faceti coaching, faceti din lumea asta o lume mai buna!

        Olandez care traieste in Franta, pasionat de vanatoare, mare iubitor de vin, trainerul era exact persoana de la care vrei sa inveti; extrem de ludic, a facut un show din fiecare ora petrecuta acolo.

  Am aterizat noaptea in Bucuresti unde am facut comanda de taxi. Sotul meu a deschis discutia cu soferul si am plonjat brusc intr-o realitate grea si dureroasa. Omul avea o poveste greu de auzit, imposibil de trait: isi ingrijea socrul care era complet paralizat de mai bine de 7 ani.

Nu mai suporta, nu mai gasea nici o motivatie sa traiasaca.

Mugurel a inceput sa il sprijine cu intrebari deschise; atat i-a trebuit bietului suflet ca s-a descatusat, a povestit, s-a descarcat.

  Apropiindu-ne de casa mi-am reamintit vorbele cu care ne despartisem de Alex; si am inceput sa articulez catre cel care isi deschisese sufletul complet in fata noastra cuvinte pozitive, cat mai puteam fi capabila la ora aia:

• O sa ve eliberati, mai aveti un pic de rabdare!
• Bucurati-va de faptul ca aveti sotia tot timpul alaturi! E o incercare in care nu sunteti singur!
• Sunteti tanar, inca sunteti tanar, mai aveti atata timp in fata sa va bucurati si sa faceti schimbari in viata dumneavoastra! …si altele pe care nu mi le mai amintesc.

Ajunsi in fata casei am smuls valiza si m-am grabit catre usa. Nu pot sa uit ca, intorcandu-ma sa ii multumesc pentru cursa, omul statea in picioare langa masina, nu-i venea sa intre desi era un frig intepator (ne apropiam de 3 dimineata), si striga catre mine:

• Doamna, si cu mine cum ramane? Eu cand mai traiesc, cand mai am vacante, sarbatori? 

Nu cred ca o sa uit vreodata cum omul acela, barbat in toata firea, inalt, trecut de 50 de ani, a eliberat  in cuvintele acestea toata drama si disperarea lui: “Si cu mine cum ramane…!” Isi deschisese sufletul, intrase un pic de lumina acolo dar procesul abia incepea…striga catre mine cu o nadejde, cu speranta unei solutii…

• Aveti incredere! Sunteti tanar! Sunteti inca tanar! E timp!

As fi vrut sa pot mai mult, sa putem mai mult, era si sotul meu cu mine, dar e bine macar ca am deschis acolo o fereastra: un pic de lumina si deja se creaza un loc mai bun! In momentul acela, un fir de speranta. Cineva il ascultase! Cuiva ii pasase!

M-am grabit sa intru, fusese o zi epuizanta si aveam o nerabdare imensa: in aceeasi zi sosise in tara fiul nostru de la facultate, nu il vazusem de cateva luni, si abia asteptam momentul revederii. 

Ei, copiii pe care ii crestem, vor beneficia de o lume mai buna;  depinde insa si de noi, si nu obtinem acest lucru prin indiferenta!

CE MAI POATE FI SPUS, IN PLUS, DESPRE EMPATIE?

Empatia. 

Se vorbeste enorm despre acest lucru. 

Este atunci cand reusesti sa te pui in pielea celuilalt si, ceea ce este cel mai important, sa ajungi sa-i intelegi astfel emotiile si sentimentele.

        Cum se vede acest lucru din perspectiva parinte-copil ?

In mod evident copiii exprima mereu emotii si sentimente, le amesteca de-a valma in povestile lor despre joaca, gradinita , scoala si orice altceva.

Ei fac acest lucru si pentru ca inteligenta emotiilor, ca si creativitatea, se afla la dezvoltatre maxima in copilarie. 

Emotiile fac parte asadar din lumea lor, sunt extrem de variate si cel mai important, sunt vizibile.

Cu ce ne poate ajuta acest lucru? 

Fiind atenti la ceea ce exprima cei mici legat de cum se simt, legat de ce le place si ce nu, de cine le place si de cine nu, putem dezvolta cu usurinta mici discutii care sa ii clarifice cu ideea de emotie. Asa putem reusi sa ii incurajam in emotiile pozitive si sa ii facem sa se imprieteneasca cu cele negative. 

Frica, de exemplu, atunci cand apare, poate fi explicata drept emotia care, de fapt, este paznicul nostru, ne apara sa nu facem lucruri care ne pun in pericol. 

Mai mul, odata explicate, copiii pot gestiona mai usor ceea ce simt, pot face ca emotiile sa nu ii incurce in dezvoltarea lor (facandu-i, de exemplu, prea timizi, prea stresati) ci dimpotriva sa ii ajute!

Important este sa ii ascultam pe copii. 

Sunt si momente in care suntem obositi si copilul povesteste iar mintea noastra fuge la ale ei…  . Este de mare ajutor sa dezvoltam un radar pentru cuvintele care exprima emotii si in astfel de momente, cand ele apar, creierul nostru sa le detecteze si sa devina instantaneu atent!

Imi amintesc o zi rece in care fetita mea, cea din grupa pregatitoare, imi povestea in masina despre colegii ei. Era ceva asa de detaliat incat mintea mea a fugit pe alte coclauri. Am auzit deodata :  

- …si atunci am simtit ca mi-e foarte frica! 
  Parca am prins-o din zbor!

- De cine zici ca ti-a fost foarte frica?

- Pai tocmai ti-am zis: de doamna! A venit in spatele meu si se uita la mine si am simtit ca mi-e foarte frica!

( Momentul clarificarii - GO!)

- De ce crezi ca statea doamna in spatele tau? 

- …Sa ma ajute!

- Ce crezi ca vroia doamna?.. 

- Sa ma invete sa scriu…

- Ce simti acum despre doamna invatatoare…

- Nu mi-e frica de ea…eu chiar o iubesc!

Copilul exprima ceva, dupa care ajunge sa nu mai vobeasca despre lumea emotiilor lui. In primul rand pentru ca nu a fost incurajat sa o faca. FRICA,  de exemplu, sentimentul de care este vorba in cazul de mai sus, este bine sa fie clarificata inca de la bun inceput, pana nu apuca sa se instaleze profund. 

Vorbiti cu copiii vostri despre ce simt! 

Nu va fie teama de cuvinte! Dati-le drumul si veti fi absolut surprinsi de cate lucruri pot exprima si copiii la randul lor, de bogatia din sufletele lor!

Nu este prea tarziu niciodata; aveti un copil mai mare, care s-a inchis in propria carapace si verbalizeaza mai greu? Atunci este timpul pentru amandoi, parinte si copil, sa incepeti discutiile adanci! Cu curaj! Copilul  se va deschide incet, incet! Invatandu-l sa isi recunoasca  emotiile, va invata mai apoi sa si le si gestioneze. Si acest lucru il va face intr-o zi un adult puternic!