CUM STAM CU RABDAREA?

Cu ceva ani de zile in urma, o doamna pe care o cunosteam bine si care isi lansase deja in viata cei 4 copii, vazandu-ma obosita, s-a pironit in fata mea si a infipt un deget in aer:

- Stii ce-ti trebuie cu copiii? De un un singur lucru ai nevoie…

Si eu asteptam solutia miraculoasa;

- Rabdare !!!

Usor de zis, de ce, totusi, greu de facut?

Toate persoanele cu care am vorbit de-a lungul anilor m-au intrebat acelasi lucru: 

- De unde mai ai rabdare?!

***

Rabdarea este IN SINE un lucru valoros si il poti crea in mintea ta prin MODELARE. 

MAI PRECIS: identificand multele secvente ale vietii care au fost construite prin rabdare, descoperi, de fapt, ca rabdarea este acolo! Trebuie doar accesata. Si descoperi ca, de multe ori, ai facut-o in mod inconstient!

Cum?

• SCOALA 12, 15, 17 ani, pentru altii si mai mult, presupune enorm de multa rabdare
• sa construiesti, sa cumperi o LOCUINTA ( rate pe 15, 20 de ani ) inseamna enorm de multa rabdare
• CARIERA, jobul, serviciul, zi de zi, luna de luna, an de an pana se aduna zeci de ani presupun enorm de multa rabdare

Toate aceste realizari din viata omului au ca valoare de baza RABDAREA, angajamentul pe termen lung. Oamenii, toti pe care ii cunosc, strang tot felul de realizari frumoase in vietile lor, toate implicand aceasta RABDARE PE TERMEN NELIMITAT, pe care au accesat-o chiar si in mod subconstient.

Acest lucru ma face sa inteleg ca RABDAREA exista in noi, o avem in dotare de la nastere, trebuie doar accesata in mod constient, integrata si valorizata in viata de zi cu zi, si, aici de fapt vroiam sa ajung, in cresterea si educatia copiilor nostri.

***

Vazand la scara mare, orice om care a impins omenirea catre progres prin stiinta, cercetare, arta, politica, a strans mii de ore de munca si enorm de multa RABDARE. Au facut altfel spus ca viata sa aibe astazi atat de multe inlesniri de care noi ne bucuram zilnic fara sa mai realizam ca in spate au fost oameni, echipe de oameni care au persistat cu rabdare ani si ani in cercetarile lor. 

Si cum nu toti putem fi candidati la premiul Nobel, avem totusi sansa, in aceasta mare varietate umana, sa lasam in urma o creatie la care sa muncim cu rabdare pentru a o duce in forma cea mai buna pe care o poate avea : copilul nostru!

Asadar ca sa cresti un copil nu ai nevoie decat de un singur lucru: RABDARE! Se aplica in toate momentele dificile din relatia parinte - copil: 

E racit?   -  tratezi cu rabdare 

Trebuie ajutat la teme un an, doi, trei?   -  o faci cu rabdare. 

Trebuie ascultat?   -  Asculti cu rabdare 

...si tot asa…si tot asa…odata implicata rabdarea in acest proces zilnic lucrurile se simplifica pana cand incep sa curga de la sine.

***

Da, este perfect adevarat! 

Agitatia, nervii, bruscarea, oftaturile, toata gama de tensiuni complica mult mersul lucrurilor, asa incat o data ce parintele descopera RABDAREA procesul de crestere si de educare a copilului devine cea mai frumoasa poveste si cu siguranta una de succes!

In spatele RABDARII se mai ascunde ceva: O MOTIVATIE PUTERNICA.  

Creaza-ti asadar o motivatie puternic pozitiva pe care sa o ai tot timpul in fata ochilor atunci cand este greu! 

Ceva care sa ti se potriveasca.

Ceva care sa te faca sa iei foc pe dinauntru!

***

In ceea ce ma priveste, am cunoscut persoane singure pentru care singuratatea devenise o pedeapsa imensa. Am scris despre aceste lucruri in 

Doamnele de pe Matei Voievod (sau manifest pentru parinti fericiti)

Este ceva ce categoric nu vreau sa traiesc.

Efortul pe care il depun de mai bine de 20 ani s-a transformat usor usor intr-o imensa bucurie, bucuria de a vedea implinirile copiilor mei, si pentru asta merita TOATA RABDAREA DIN LUME.

Si stiu ca vor veni momente in care la usa nu vor mai bate nici curieri, nici prieteni uitati, in care energia se imputineaza si timpul devine infinit, si in care, daca lucrurile au mers cum trebuie, te va cauta copilul de ieri, azi un adult cu o viata frumoasa…si viata capata un nou sens… 

SCOALA, STRESUL SI PARINTII.

Am citit noi articole care arunca cu stanci in sistemul de invatamant , cu pietre ar fi prea bland spus!

Cel mai mare repros pe care il adreseaza articolele respective este stresul pe care sistemul il pune pe elevi. 

Am intrebat mai multi copii de la scoala la care si copiii mei invata daca sunt stresati si mi-au raspuns ca da. Intrebarea cu fericirea nu am adresat-o pentru ca ce vad acolo in pauze, in parculetul de langa scoala, arata ca sunt copii fericiti; se bucura enorm sa fie unii cu altii, sunt inteligenti, sclipitori chiar, emana atata bucurie ca ma incarc si eu de la ei ca de la niste baterii enorme! Scoala nu-i face nefericiti, doar ii preseaza…

In mana cui sta diminuarea stresului copiilor? In mana parintilor, evident…

Incurajand constant copiii si fiind alaturi de ei in momentele de efort maxim (perioada tezelor, inainte de teste, de examene), preluand un pic din efort ( adica stat si invatat cu ei din cand in cand),  exprimand cu blandete, cu intelegere si cu dragoste tot ce discutam legat de scoala, va asigur ca stresul pe care scoala il pune pe copil se diminueaza considerabil!

Copilul va simti ca are un puternic aliat in parintele sau!

Ce mai poti face ca parinte? Considera-l si pe profesor de partea ta si a copilului! Apare o problema ? Nu sta pe ganduri si mergi la o intalnire cu profesorul respectiv( toti au zile pentru consultatii) . Mergi cu sufletul deschis si cu ganduri bune (va ajuta enorm pentru ca profesorii sunt si ei oameni). Ideea generala este ca ajuta enorm pe profesor sa vada interesul parintelui, sa vada ca stati in spatele copilului si ca va pasa. Luati orice problema din pripa, nu asteptati sa se rosogoleasca bulgarele prea mult…

Ce mai ajuta? Implicarea! In tot mai multe scoli au aparut asociatii de parinti. Astfel organizati, parintii incep sa-si auda vocile in consiliile scolilor. Asigura-te ca esti auzit. Profesorii au si ei nevoie de suporul parintilor, in fond vorbim desre interesele copiilor nostri, deci ale noastre.

In situatii de criza ajuta mult sa ii oferiti copilului un context mai larg de intelegere: nu reactionati la impuls, incercati sa vedeti si cu ochii profesorului, empatizati un pic cu el.

***

Cum “reincadrezi” o situatie de criza?  

Cand baiatul meu era clasa a VI-a a venit acasa cu guma de mestecat lipita pe breton. A trebuit sa i-l tai foarte scurt si o perioada a aratat caraghios. I-l lipise acolo profesoara de sport! M-am infuriat si ma pregateam sa ma duc la scoala. Dintr-o data mi-am imaginat-om pe profesoara de parca statea in fata mea: in varsta, cu un an doi inainte de pensie, intr-o forma de invidiat de altfel. Nu stiu ce mi-a produs imaginea ei dar m-a linistit imediat. L-am intrebat pe Pavel: 

- Cate ore crede el ca avusese profesoara in ziua aceea? 

- Pai cam 5. 

- Cati copii avusese in ziua aceea la ora de sport, pana la ora lui?

- Pai cam 150 de elevi. 

- Ok, si daca dupa o zi in care ai avut deja 150 de elevi intalnesti unul care mesteca guma, desi e interzis in ora de sport? Adica ce s-ar fi intamplat daca te-ai fi inecat cu guma respectiva? Realizezi?

A inteles si s-a simtit perfect din clipa aia.

Am ales asadar sa nu reactionez agresiv. A doua zi toti copiii erau mirati ca nu vin la scoala. A intrebat chiar si dirigintele. Toata lumea astepta revolta noastra, a parintilor. 

Nu a fost nici o revolta.

Profesoara a inteles si ea. 

Rezultatul? 

Si-a schimbat total atitudinea fata de Pavel. A devenit prietena lui. Si ceea ce e cel mai important, in clasa a VIII-a Pavel participa cu echipa de handbal a scolii la campionate scolare, acelasi copil care cu trei ani in urma abia reusea sa scoata un 8 la sport si trecea cu greu probele. 

***

Concluzia…nimeni nu iti poate tara copilul daca ii oferi suport emotional pozitiv. 

Mai mult, la ultimul curs de coaching la care am participat in Germania, unii colegi au vorbit despre “sabotorii” lor cei mai puternici, vocile launtrice care ii descurajeaza si devalorizeaza atunci cand trebuie sa faca schimbari importante in viata lor. 

Am avut surpriza sa descopar ca, pentru unele dintre aceste persoane, vocea aceasta era chiar vocea mamei. Erau oameni maturi care veneau din Germania, Belgia, Norvegia, Franta, Noua Zeelanda, Oman sau Statele Unite).  Incredibil, nu?

In nici un proces de coaching nu am intalnit pe cineva care sa aibe in minte vocea profesorului de istorie sau de geografie, ca SABOTOR! Sau a invatatoarei! DAR VOCEA MAMEI, DA!  

Scoala pune o presiune mare pe copii, intr-adevar.

Ce putem noi sa facem, in schimb, este sa optimizam starea de bine a copiilor nostri, lucru ce va contrabalansa presiunea sistemului.

Sa nu stricam ceea ce avem deja si functioneaza. 

Scoala romaneasca a lansat peste tot in lume copii de exceptie si oameni integri.
 Romania este plina de oameni integri formati in scoala romaneasca. 

EMOTIILE POZITIVE. CUM LE INTEGRAM IN VIETILE NOASTRE SI ALE COPIILOR NOSTRI

V-ati intrebat vreodata care sunt emotiile pozitive? Cum se numesc, cate sunt? Daca le-ati enumera, cate ies?

            Barbara Fredrikson este o cercetatoare americana, profesoara la Universitatea Carolina de Nord, care si-a dedicat studiile si cercetarile emotiilor pozitive. Ea este, la baza, psiholog si promotor al psihologiei pozitive.

Dupa ani de cercetari a identificat 10 emotii pozitive:

            Bucuria

            Recunostinta

            Serenitatea( calmul, linistea)

            Dobandirea 

            Speranta

            Mandria 

            Amuzamentul

            Inspiratia 

            Respectul

            Iubirea

Este fantastic cum aceasta femeie a demonstrat ca oamenii care traiesc constient aceste emotii pozitive si le exerseaza in viatile lor, obtin ca rezultat extinderea constiintei, deschiderea catre “mai sus”, catre o viata superioara; emotiile pozitive ii fac pe oameni 

            mai creativi, 

            mai flexibili, 

            cu o rezistenta mai mare la problemele vietii (rezilienta)

si 

            mai rabdatori.

Minunat!

Asadar, luand in calcul fiecare emotie de mai sus si fiind atenti la cum o “lasam” sa se manifeste in viata noastra , ne putem schimba pe noi insine si pe cei din jurul nostru.

Cum facem acest lucru?

Cateva exemple…

Recunostinta. 

            Din experienta personala am vazut ca oamenii tind sa uite sa fie recunoscatori - la nivel de expresie. 

            Stim, in mintile noastre, ca in multe momente ale vietii am fost ajutati, uneori decisiv, de catre alti oameni; sunt unii dintre noi ale caror vieti au fost influentate radical in bine prin interventia altora.

            Care e raspunsul nostru la aceasta interventie?

-          Consideram, cumva, ca acestia ar trebuie sa stie, sa intuiasca faptul ca noi le suntem recunoscatori. 

Este o presupunere total gresita.  Recunostinta are nevoie sa fie exprimata. Cream, astfel, un focar de energie pozitiva care lucreaza in lume, in lumea din jurul nostru.

Cuvinte de genul:

” In momentul X al vietii mele ai fost persoana care m-a inteles si care mi-a intins o mana de ajutor. Nu uit, iti multumesc si iti sunt profund recunoscator!” 

            - Ce lumina speciala invadeaza sufletul celuilalt in aceste momente!?

            - Ce bucurie trebuie ca celalalt sa simta!?

Si iata cum o emotie pozitiva o antreneaza pe alta, si tot asa, integrand constient una cate una in vietile noastre, se nasc cascade de energii pozitive.

Fiti asadar recunoscatori nu doar in mintile voastre, pentru ca nimeni nu poate citi ce se afla acolo cu adevarat!

Serenitatea.

            Calmul, linistea, se refera la atitudinea pe care dorim sa o opunem agitatiei din jurul nostru. 

            Sufletele linistite le hranesc cu pace si pe celelelte. 

            Ati pomenit, altfel spus, stare de indarjire, de nervi, de tensiune, care sa aduca cu sine ceva bun?

Dobandirea. 

            Sa te bucuri de ceea ce dobandesti dupa ce ai depus efortul cuvenit; e perfect omenesc, justificat, si este un sentiment necesar. 

            Este ca o recompensa pentru propria noastra minte.

Speranta

            Este emotia pe care se bazeaza teoria schimbarii personale. Oamenii se indreapta catre un tel, au un scop, si lupta pentru a-l atinge. 

            Puterea de a-l urmari vine din speranta.

Mandria

            Se refera la mandria buna, cum o numesc Sfintii Parinti. 

            Este, de exemplu, preaplinul sufletesc pe care un parinte il simte cand isi vede copilul implinit!

Si voi mai spune doar despre Iubire, perla coroanei emotiilor pozitive…

Iubirea este o decizie. 

            Dragostea poate tine de chimie, dar sa iubesti pe cineva este o decizie pe care o iei pentru tot restul vietii. 

            In partenerul de viata, de exemplu, gasim o valoare pe care sprijinim acest stalp al iubirii.  

            Luam decizia mentala de a construi incepand de la o valoare, nu este nevoie de mai mult. Prin iubire, toate celelalte se vor adauga una cate una.

            Este ceea ce vedem cand doi batrani se tin de mana si dupa zeci de ani de casnicie.

Va urez, ca de obicei, mult succces.

stan.lavinia@yahoo.com

PS. O FIRE NEGATIVA... INTR-O MACELARIE DIN NORDUL BUCURESTIULUI

In fata mea un domn trecut de 60 de ani ii cerea vanzatoarei sa ii amestece carnea intr-un anumit fel, inainte sa o toace. O facea intr-un mod atat de poruncitor si carcotas ca o zapacise pe biata femeie. 

M-am uitat fix in ochii lui si i-am vorbit cu toata caldura de care eram capabila in momentul acela:

     - Ati zapacit-o de tot pe biata femeie! Sunt convinsa ca, de fapt, nimeni nu poate prepara carnea mai bine decat sotia dumneavoastra!

L-am atins in tot timpul asta pe brat si s-a linistit instantaneu. 

A zambit chiar. 

A luat carnea pe care era hotarat sa i-o lase vanzatoarei. 

Mi-a aruncat din usa, totusi, zambind:

     - Cel mai bine amesteci carnea inainte sa o toci ! Stiu eu ce stiu!

Vanzatoarea era asa de incarcata emotional negativ incat mi-a dat restul cu 100 de lei mai mult! I-am dat banii si i-am spus:

     - V-ati agitat. Stati linistita. Din cauza unui singur client, pana diseara dati inapoi patronilor toata leafa pe o luna! 

Mi-a multumit. 

E un exemplu banal despre cum o fire negativa schimba radical starea celorlalti, le blocheaza gandirea, dar mai ales despre cum poate fi anihilat negativismul atunci cand esti pregatit sa o faci.

Urmatorul articol se va concentra pe emotiile positive. 

Le vom enumera, le vom explica si le vom include in vietile noastre. 

CUM RAMANEM BUNI INTR-O LUME APARENT NEGATIVA

   Se vorbeste mult, in toate contextele sociale, despre atmosfera pozitiva si importanta ei in pastrarea unui echilibru in viata.

   Atmosfera pozitiva inseamna 

•   limbaj sau comunicare pozitiva
•   emotii pozitive
•   postura luminoasa si deschisa
•   atitudinea curajoasa pe care o avem in fata provocarilor vietii, de orice natura ar fi ele.

   Cum pastram o atmosfera pozitiva in viata noastra, in familie, in jurul copiilor nostri, si  daca aceasta are vreo importanta, in cresterea si educatia lor?

   Tot mai des in discutiile pe care le deschid cu parintii, acestia vorbesc despre cat de greu le este sa isi creasca copiii din cauza atmosferei care inconjoara azi familia. 

***

   Mamica unei fetite pe care o remarcasem ca fiind extraordinar de deschisa si de afectuoasa , era foarte ingrijorata chiar de acest lucru. Se gandea la faptul ca are un copil cu un suflet atat de bun si ca asta  nu poate sa ii fie de ajutor in vremurile astea... . O vedea, intr-un fel, vulnerabila pentru ca: “nu vedeti si dumneavoastra cum a ajuns lumea ?!…”

   M-a pus serios pe ganduri toata discutia… am inceput sa privesc lucrurile din toate directiile. 

   Oare chiar asa sa fie? 

   Sunt vremurile in care am fost nascuti si in care ne-am format, mai dificile pentru cresterea copiilor decat altele pe care le-a traversat omenirea in toata istoria sa?

   Desigur ca nu. 

   Umanitatea a cunoscut vremuri tulburi, vremuri de saracie si de epidemii devastatoare si chiar si atunci s-au gasit oameni care nu s-au lasat zdrobiti de val si au gasit resurse sa aduca cu sine progresul. 

   Este astazi negativismul atat de puternic incat sa sufoce atitudinea pozitiva? 

   Nu, cu siguranta. 

   Daniel Goleman o spune foarte frumos in cartea sa “Inteligenta emotionala”: este mult mai mult bine pe fata pamantului decat rau, si iti dai seama de asta dupa cat rau ar putea exista!

***

   Ce facem, atunci, ca sa nu ne blocam in “negativ”, sa il respingem, sa nu ii lasam dreptul si puterea de a ne influenta viata?

   O frumoasa vorba, nu stiu unde am auzit-o exact sau cui ii apartine, spune ca 

                         in lume este atat frumos cat incape in inima ta! 

   Altfel spus, fii tu un promotor de bine si de frumos si asa ti se va raspunde. Sigur ca pot fi si exceptii, dar cu siguranta aceasta va fi regula.

   Cum poti face mai précis acest lucru?

Iti propun un exercitiu: 

    Incearca sa vezi in tot ceea ce te inconjoara, in tot ceea ce ti se intampla, in tot ce ajunge la tine si te poate influenta, partea pozitiva! 

   Nu sunt vorbe goale: incapataneaza-te sa gasesti o parte pozitiva in absolut orice intamplare din viata ta care la prima vedere te supara, te streseaza, te impovareaza.

   Cum faci asta cand tipa un sef la tine? 

Simplu: gandeste-te ca omul ala a avut cea mai proasta zi din viata lui si ca daca n-ar fi tipat poate ar fi facut un infarct in urmatoarea jumatate cde ora! 

   Iti ia cineva locul de parcare? 

Da, pentru ca nu si-a dat seama! Mie mi s-a intamplat sa nu realizez, scufundata in propriile ganduri, ca masina din dreapta astepta sa se parcheze si eu tocmai am parcat pe locul respectiv.

   Muncesti pentru un lucru si nu a iesit? 

Inseamna ca nu trebuia sa fie! Alceva mai bun ti se poate intampla sau, dimpotriva,  poate tocmai ai fost ferit de ceva mai rau. 

***

   Antrenand mintea sa gaseasca o replica pozitiva la ceea ce te inconjoara vei reusi sa modifici de fapt ceea ce te inconjoara! Vei ajunge sa vezi binele si frumosul in tot si, ceea ce e mai important, sa te bucuri de tot !

(Lasand mintea sa inregistreze tot “negativul” din jur, lumea inconjuratoare se va transfigura usor, usor, in ceva greu de suferit; am vazut oameni in varsta care inmagazinasera atata negativism in mintile lor, de-a lungul intregii vieti, incat aveam senzatia ca s-ar enerva si pe o frunza cazuta din copac, ce le-ar  taia calea!)

Gandind pozitiv - vei incepe sa actionezi pozitiv, ceea ce iti va imbunatati relatiile sociale si pe cele familiale. 

Oamenii cu gandire si atitudine pozitiva configureaza si transfigureaza tot ceea ce ii inconjoara; este motivul pentru care oamenii pozitivi sunt iubiti de catre ceilalti!

   Cum spune sotul meu: "Fiecare om lumineaza o camera: unii cand intra, altii cand ies."

   Unii asa se nasc, mostenesc o gena a fericirii, pentru ceilalti exista autodisciplinarea si exersarea! 

***

   Ce legatura are ce am spus cu educatia copiilor? 

   Toate lucrurile pozitive se intrepatrund si lucreaza in educatia pozitiva a copiilor nostri: 

                    - dorinta de dezvoltare, 

                    - dorinta de evolutie, 

                    - de autodepasire 

toate isi au radacina aici!

   Zig Ziglar a scris o carte, foarte utila de altfel, despre cum sa cresti copii buni intr-o lume negativa. 

   Maiestria  gandirii pozitive este atunci cand faci ca lumea care te inconjoara, lumea in care traiesti tu si familia ta, sa devina o lume pozitiva! Cum?  Prin simplul fapt ca tu, prin gandirea si actiunile tale, o transformi ca atare! 

Mult succes!

CE FAC PARINTII CAND COPIII AU EXAMEN?

Examenele copiilor din Romania genereaza an de an stres si  presiune atat pentru copii cat si pentru parintii lor.

Cred ca cel mai mult ii streseaza pe parinti examenul de capacitate, sau de admitere in liceu. Este primul test important din viata copilului, care decide unde acesta isi va petrece urmatorii 4 ani de scoala.

Practic, inca din prima zi de scoala a clasei a VIII a, fiecare profesor sau persoana care are tangenta cu copiii tine sa le reaminteasca, scurt, ca la sfarsitul anului vor da capacitatea.  De parca ar putea cineva sa uite !! 

Pe masura ce se desfasoara anul scolar, presiunea devine enorma si este resimtita de catre fiecare copil in parte. 

***

Parintii au un rol covarsitor in tot ce urmeaza sa se intample in acest an scolar la sfarsitul caruia urmeaza un examen. 

In primul rand, daca va ganditi sa puneti si voi presiune pe copii vostri, faceti o mare greseala! Copiii o vor resimti de 100 de ori mai sufocanta decat pe cea exercitata de catre profesori! De ce? Din simplu motiv ca, asa cum bine spune John Grey, copiii vor sa isi vada parintii multumiti de actiunile intreprinse de ei! Vor, asadar, sa va faca fericiti! Nu ii intereseaza prea mult fericirea profesorilor. 

Daca copiii va vad stresati, ingandurati, NEINCREZATORI - din cauza lor, ei se vor simti impovarati. 

Credeti-ma ca nu este cazul sa faceti asta. Ceea ce au ei de invatat pentru examene este in sine o povara indeajuns de mare

Sigur ca pentru unii copii, foarte putini, examenele pot fi banale. Dar nu este pentru toata lumea la fel. Suntem diferit construiti!

***

Asadar, cum sa procedati, ca parinti, atunci cand tensiunea dinaintea examenului incepe sa creasca? 

• Au nevoie de meditatii? Angajati-le un meditator! Acordati-le tot suportul! 

Dar asta nu este tot…

•   La fel de important este ca ei sa simta ca ii incurajati. Sa simta ca, intr-un fel… credeti in ei! 

Acest tip de atiudine ii va ajuta in efortul intelectual pe care urmeaza sa il depuna.

Efort care nu este deloc neinsemnat…

In cazul capacitatiii, ei trebuie “sa traga” pentru medie; pe langa aceasta - efortul de a avea matematica pusa cat mai bine la punct si de a detine RETETA (am zis foarte bine) pentru romana.  

• Nu ezitati sa intrebati si sa-i ascultati pe parintii care au depasit cu succes aceasta experienta! Vor putea sa va indrume catre un profesor bun!

• Copiii vor obosi; acordati-le pauze. Lasati-i sa iasa cu colegii, sa-si vada prietenii, sa isi traga sufletul. 

Nu trebuie inchisi in casa. Nu ar fi corect. Pregatirea pentru examen este, cum bine stiti, un proces care incepe cu mult timp in urma, doar se desavarseste in ultimul an.

• Copiii se vor descuraja! Vor exista momente…sub efectul oboselii, cand simtiti ca le vor scapa fraiele. Atunci preluati voi un pic din efortul lor! 

Da, ai citit bine!  Preia din presiune: stai acolo langa el cand isi rupe mintea cu o problema la matematica, sa vada ca iti pasa si daca poti, ajuta-l concret. 

• Ii este greu cu romana, are un moment mai dificil? Ai rabdare si asculta-l un pic. 

Bate-ti capul cu el sa intelegi o poezie de Blaga. Vei ramane surprins, poate, de complexitatea cerintelor. Sau, cazul fericit, vei redescoperi lucruri frumoase din propria adolescenta.

• La un moment dat vor plange … sau  vor face mici crize! Iubiti-i si luati-i in brate! Bucurati-va ca toata paleta de trairi arata, de fapt, ca sunt implicati, ca sunt responsabili, ca le pasa!

• Vorbiti mereu cu ei si construiti-le o perspectiva luminoasa, mai larga: vor intra la prima optiune, sau la a doua, ideea importanta este aceea a unui nou inceput! Acesta poate fi inceputul unui drum important, sau maret, depinde de obiectivele mari setate.

***

Citeam intr-un articol scris de un psiholog cum NU este bine sa spunem “avem examen”,  ca doar copilul are examen! 

Realitatea a tot ce am vazut si am trait in anii acestia contarazice flagrant ideea de mai sus! 

Am vazut atatia  parinti asteptandu-si la porti copiii cu sufletul la gura si izbucnind in lacrimi la aflarea rezultatelor! Lacrimi de bucurie, lacrimi de detensionare, lacrimi de tot felul… 

Orice parinte ascunde in suflet o speranta pentru copilul sau, speranta unei vieti mai bune, ca pe o piatra nepretuita!  

Desigur ca, intr-un fel, si parintele da un tip de examen. 

Si, in nici un caz, copilului nu ii este de niciun folos un parinte distant, in control, observator rece al felului in care face fata fiul sau fiica intr-un astfel de an dificil!

Parintele care stie sa stea aproape si sa-si sustina copilul, are sansa sa lucreze la trainicia relatiei cu el!

***

Ideea ultima este cea a finalitatii: trecand corect si prin aceasta etapa, copilul iese mai puternic, mai intarit. El nu va uita nicioadata ca ai stiut sa-i stai alaturi si sa ii fii suport! Fara dadaceala, fara nervi, cu dragoste… iar va efortul iti va fi rasplatit inmiit!

  

CAT DE MULTE JUCARII ?!

Exista un experiment, celebru deja, care a fost facut prima data in anul 1960 de un psiholog al Universitatii Stanford. 

Pe scurt, unor copii de 4 ani li s-a dat o prajitura pe care puteau sa o manance pe loc sau, daca aveau rabdare sa astepte 30 de minute, primeau inca una. 

Unii copii au mancat-o imediat. Altii au asteptat, au luptat cu ispita, si-au acoperit ochii cu manutele, chiar au adormit unii dintre ei, dar in cele din urma au reusit sa reziste si au primit si a doua prajitura.

Urmarita in timp, evolutia copiilor din prima si din a doua categoria a relevat lucruri fabuloase. Copiii care au stiut sa se abtina au dovedit ulterior capacitati mult mai mari de reusita in viata: “ erau eficienti, mai siguri pe ei si mai capabili sa se adapteze frustrarilor vietii. …ei au infruntat provocari si nu au abandonat nici macar in fata marilor dificultati; au fost increzatori in sine si demni de incredere” ( Daniel Goleman, "Inteligenta emotionala").

***

Cum de au avut acei copii de numai 4 ani atata discernamant si putere ca sa isi amane o placere, o “recompensa” atat de ademenitoare?

Ce dotari extraordinare au avut unii dintre ei si ceilalti nu?

Raspunsul poate fi ca unii dintre copii au o rabdare cu care au venit pe lume inzesatrati genetic. O alta parte, insa, au avut-o insuflata de catre parintii lor. 

Cum? 

Foarte simplu: cand oferi copilului tau o jucarie, un cadou, o recompensa intr-o anumita logica, se formeaza aceste comportamente puternice: rabdarea, anduranta, puterea de a depune un efort considerabil si de a primi rasplata mai tarziu.

Multi parinti ofera in exces jucarii, gadgeturi, sau haine pentru cei mai mari, fara a urmari aceasta logica a recompensei. Ca urmare a acestui fapt, copiii nici nu mai apuca sa isi doreasca ceva ca deja il si obtin si, la fel de important, obtin lucrurile cu asemenea usurinta incat ajung sa nu se mai bucure cu adevarat de nimic!

***

Cu ani de zile in urma, am vazut intr-un supermarket o scena in care o mama ce tinea in brate o jucarie mare, scumpa, care facea parte dintr-o “serie”, se indrepta indarjita catre casa de marcat in timp ce bunica, cu pasi maruntei in spatele ei, repeta intr-una: 

“ - Dar i-ai mai luat si saptamana trecuta una, doar ce i-ai mai luat!”

Intre timp am intrat in multe, prea multe case in care copiii aveau stive de jucarii care  nu mai reprezentau nicio atractie pentru ei.

Cred ca si de data aceasta cheia este tot la parinti: ei ofera cu prea mare usurinta copiilor lor lucruri de care acestia ajung sa se bucure prea putin. Slabiciunea este a celui mare, nicidecum a celui mic.

Este firesc sa luam cadouri copiilor de zilele de nastere, de Mos Craciun, atunci cand obtin rezulate intr-o activitate ce a presupus un efort real sau, pur si simplu, in momente in care i-am frustra prea tare daca nu le-am oferi ceva ce ISI DORESC CU ADEVARAT. Dar ce e prea mult, strica.

***

Din punct de vedere educational, felul in care oferim recompensele copiilor nostri are o miza enorma, desi la prima vedere poate parea un lucru neinsemnat. 

Practica recunoscuta drept “amanarea recompensei” va fixa in copil valori puternice, care il vor conduce catre o viata libera. El va sti sa-si exerseze rabdarea si controlul in urmarirea obtinerii unor rezultate solide! Si mai mult decat atat, atunci cand va obtine rezultatele dorite, el va sti sa se bucure din tot sufletul pentru ele!

Si, o ultima cheie: pastrati-va resursele financiare pentru mai tarziu! Vor veni momente, cum sunt studiile, educatia la nivel superior, in care suportul vostru material va fi necesar cu adevarat si chiar va face diferenta!