Ca sa obtii, trebuie mai intai sa oferi!

Nu intrerupeti cu copiii discutiile despre emotii, sentimente, chiar daca acestia au crescut. Multi parinti evita sa vorbeasca cu cei “mari” despre chestiile “sensibile” de teama de a nu-i rani, de a nu-i pune pe fuga sau pur si simplu pentru a-i meneja. 

Consider ca este un lucru gresit: sa nu discuti deep  cu copiii care au crescut este ca si cum ai refuza toata viata desertul! Pentru ca abia acum, prin maturitatea lor, ei pot genera conversatii fascinante, care sa fie o reala  placere de ambele parti, parinti si copii!

Prima discute cu fiul cel mare, revenit dupa un semestru de studii, de experienta americana - conglomerat de rase si nationalitati - a fost despre cum ar putea sa se faca placut de catre ceilalti.

Fac o paranteza: sunt multi cei care sustin ca nu le pasa daca lumea ii place sau nu. Am citit si articole scrise de persoane de succes care ii invita pe cititori sa nu isi mai doreasca atata sa fie pe placul celorlalti.

Este un neadevar si o forma de negare a unei simple realitati: una dintre nevoile psihologice de baza ale oricarui om este nevoia de recunoastere; mai simplu, oamenii au nevoie ca ceilalti sa ii placa.

        Si proaspatul student era, asadar, in cautarea uni chei care sa deschida mai repede usa altor suflete.

        M-am concentrat pe un raspuns simplu, pentru ca am vrut sa ii dau o formula care sa il ajute in orice situatie, cu orice tip de persoana, de orice nationalitate cu care ar intra in legatura, de orice varsta.

Formula este:

                                        Ca sa obtii, trebuie mai intai sa oferi!

•         Si am exemplificat: ce vrei sa obtii? APRECIERE! Ce trebuie asadar sa oferi mai intai? APRECIERE!

•         Ce altceva vrei sa obtii? Sa fiu ascultat. Ce trebuie asadar sa faci tu primul? Sa ascult…

•         Ai o discutie de prima impresie, maxim 5 minute. Ce obiectiv ai pentru ea? Sa fie relaxata. Ok, atunci cum abordezi persoana? Relaxat, adica pozitiv, degajat.

        Aplicati, pe aceasta formula, ce anume va doriti sa obtineti de la cei care va inconjoara. Oferiti-le, primul, si veti obtine apoi rezultatul dorit.

***

        Nu stiu cum au functionat in istorie relatiile umane; stiu ca acum, in timpurile pe care avem privilegiul de a le traversa, oamenii au nevoie sa fie incarcati de emotia pozitiva a celorlalti ca apoi sa poata oferi la randul lor. 

        Altminteri, la cata interactiune umana exista intr-o zi obisnuita, ne-am epuiza rapid, asemenea unor baterii.

NU BRADUL, NU CADOURILE, CI COPIII SUNT CEL MAI MARE DAR!

M-am gandit cum sa adresez cateva ganduri inainte de Craciun si ce ar mai fi interesant de zis cand in aceasta perioada se inrosesc retelele de socializare de multele mesaje si felicitari, asa ca rosul de pe haina Mosului.

  Voi vorbi despre anumite momente… 

 …momentele in care parintii vor aseza sub brad cadourile pentru copii, bunicii pentru copii si pentru nepoti, sotii pentru sotiile lor si sotiile pentru soti, iubitii vor schimba cadouri intre ei si tot asa, si tot asa…

 Cand ascundem cadourile sub brad e un moment magic, e ceva ce aduna laolalta bucurie, emotie, recunostinta, liniste, poate chiar si osteneala stransa de peste an.

Am o amintire de impartasit care se va lega de magia bradului de Craciun…

O doamna cu parul buclat si rotunjoara, o dulceata de femeie, a intrat in vorba cu mine, intr-o duminica, pe bancuta de la biserica. O stiam din fotografia de la botezul baiatului meu, era si ea pe acolo…Am realizat ca o stiam de mai bine de 18 de ani. Am ascultat-o povestindu-mi despre copiii si nepotii sai, stabiliti in Norvegia. Cand a venit si randul meu, m-am gandit sa-i spun cateva cuvinte despre casa noastra, despre pomii pe care tocmai ii pusesem in spatele curtii…

M-a ascultat si la sfarsit mi-a spus:

" - Nu casa, nu pomii, ci copiii, ei sunt cel mai mare dar!"

***

Este simplul mesaj pe care am sa-l adresez azi parintilor, bunicilor, celor care se pregatesc sa aseze darurile sub brad. 

Poate fi un “mos bogat” - Minunat!- 

sau 

Poate fi unul "mai modest" anul acesta - Nu-i nimic, asta lasa loc de mai bine!

... dar va spun, cum mi-a spus si mie femeia aceea, nu bradul, nu cadourile, CI MANUTELE LOR CAUTAND CU FRENEZIE SA DESCOPERE CE A ADUS MOSUL, acela este marele si adevaratul cadou!

***

Bucurati-va sa fiti parinti! 

Bucurati-va sa fiti bunici! 

Nimic, absolut nimic nu poate egala ca intensitate emotia pe care cei mici o elibereaza in seara de Ajun, si merita din plin sa ne incarcam de frumusetea pe care aceste momente o aduc in viatile noastre!

 Va urez, cu multa dragoste, Craciun fericit!  

  

DOAMNA, SI CU MINE CUM RAMANE ?!

Cuvintele cu care trainerul de la Hamburg s-a despartit de noi au fost: duceti-va, faceti coaching, faceti din lumea asta o lume mai buna!

        Olandez care traieste in Franta, pasionat de vanatoare, mare iubitor de vin, trainerul era exact persoana de la care vrei sa inveti; extrem de ludic, a facut un show din fiecare ora petrecuta acolo.

  Am aterizat noaptea in Bucuresti unde am facut comanda de taxi. Sotul meu a deschis discutia cu soferul si am plonjat brusc intr-o realitate grea si dureroasa. Omul avea o poveste greu de auzit, imposibil de trait: isi ingrijea socrul care era complet paralizat de mai bine de 7 ani.

Nu mai suporta, nu mai gasea nici o motivatie sa traiasaca.

Mugurel a inceput sa il sprijine cu intrebari deschise; atat i-a trebuit bietului suflet ca s-a descatusat, a povestit, s-a descarcat.

  Apropiindu-ne de casa mi-am reamintit vorbele cu care ne despartisem de Alex; si am inceput sa articulez catre cel care isi deschisese sufletul complet in fata noastra cuvinte pozitive, cat mai puteam fi capabila la ora aia:

• O sa ve eliberati, mai aveti un pic de rabdare!
• Bucurati-va de faptul ca aveti sotia tot timpul alaturi! E o incercare in care nu sunteti singur!
• Sunteti tanar, inca sunteti tanar, mai aveti atata timp in fata sa va bucurati si sa faceti schimbari in viata dumneavoastra! …si altele pe care nu mi le mai amintesc.

Ajunsi in fata casei am smuls valiza si m-am grabit catre usa. Nu pot sa uit ca, intorcandu-ma sa ii multumesc pentru cursa, omul statea in picioare langa masina, nu-i venea sa intre desi era un frig intepator (ne apropiam de 3 dimineata), si striga catre mine:

• Doamna, si cu mine cum ramane? Eu cand mai traiesc, cand mai am vacante, sarbatori? 

Nu cred ca o sa uit vreodata cum omul acela, barbat in toata firea, inalt, trecut de 50 de ani, a eliberat  in cuvintele acestea toata drama si disperarea lui: “Si cu mine cum ramane…!” Isi deschisese sufletul, intrase un pic de lumina acolo dar procesul abia incepea…striga catre mine cu o nadejde, cu speranta unei solutii…

• Aveti incredere! Sunteti tanar! Sunteti inca tanar! E timp!

As fi vrut sa pot mai mult, sa putem mai mult, era si sotul meu cu mine, dar e bine macar ca am deschis acolo o fereastra: un pic de lumina si deja se creaza un loc mai bun! In momentul acela, un fir de speranta. Cineva il ascultase! Cuiva ii pasase!

M-am grabit sa intru, fusese o zi epuizanta si aveam o nerabdare imensa: in aceeasi zi sosise in tara fiul nostru de la facultate, nu il vazusem de cateva luni, si abia asteptam momentul revederii. 

Ei, copiii pe care ii crestem, vor beneficia de o lume mai buna;  depinde insa si de noi, si nu obtinem acest lucru prin indiferenta!

CE MAI POATE FI SPUS, IN PLUS, DESPRE EMPATIE?

Empatia. 

Se vorbeste enorm despre acest lucru. 

Este atunci cand reusesti sa te pui in pielea celuilalt si, ceea ce este cel mai important, sa ajungi sa-i intelegi astfel emotiile si sentimentele.

        Cum se vede acest lucru din perspectiva parinte-copil ?

In mod evident copiii exprima mereu emotii si sentimente, le amesteca de-a valma in povestile lor despre joaca, gradinita , scoala si orice altceva.

Ei fac acest lucru si pentru ca inteligenta emotiilor, ca si creativitatea, se afla la dezvoltatre maxima in copilarie. 

Emotiile fac parte asadar din lumea lor, sunt extrem de variate si cel mai important, sunt vizibile.

Cu ce ne poate ajuta acest lucru? 

Fiind atenti la ceea ce exprima cei mici legat de cum se simt, legat de ce le place si ce nu, de cine le place si de cine nu, putem dezvolta cu usurinta mici discutii care sa ii clarifice cu ideea de emotie. Asa putem reusi sa ii incurajam in emotiile pozitive si sa ii facem sa se imprieteneasca cu cele negative. 

Frica, de exemplu, atunci cand apare, poate fi explicata drept emotia care, de fapt, este paznicul nostru, ne apara sa nu facem lucruri care ne pun in pericol. 

Mai mul, odata explicate, copiii pot gestiona mai usor ceea ce simt, pot face ca emotiile sa nu ii incurce in dezvoltarea lor (facandu-i, de exemplu, prea timizi, prea stresati) ci dimpotriva sa ii ajute!

Important este sa ii ascultam pe copii. 

Sunt si momente in care suntem obositi si copilul povesteste iar mintea noastra fuge la ale ei…  . Este de mare ajutor sa dezvoltam un radar pentru cuvintele care exprima emotii si in astfel de momente, cand ele apar, creierul nostru sa le detecteze si sa devina instantaneu atent!

Imi amintesc o zi rece in care fetita mea, cea din grupa pregatitoare, imi povestea in masina despre colegii ei. Era ceva asa de detaliat incat mintea mea a fugit pe alte coclauri. Am auzit deodata :  

- …si atunci am simtit ca mi-e foarte frica! 
  Parca am prins-o din zbor!

- De cine zici ca ti-a fost foarte frica?

- Pai tocmai ti-am zis: de doamna! A venit in spatele meu si se uita la mine si am simtit ca mi-e foarte frica!

( Momentul clarificarii - GO!)

- De ce crezi ca statea doamna in spatele tau? 

- …Sa ma ajute!

- Ce crezi ca vroia doamna?.. 

- Sa ma invete sa scriu…

- Ce simti acum despre doamna invatatoare…

- Nu mi-e frica de ea…eu chiar o iubesc!

Copilul exprima ceva, dupa care ajunge sa nu mai vobeasca despre lumea emotiilor lui. In primul rand pentru ca nu a fost incurajat sa o faca. FRICA,  de exemplu, sentimentul de care este vorba in cazul de mai sus, este bine sa fie clarificata inca de la bun inceput, pana nu apuca sa se instaleze profund. 

Vorbiti cu copiii vostri despre ce simt! 

Nu va fie teama de cuvinte! Dati-le drumul si veti fi absolut surprinsi de cate lucruri pot exprima si copiii la randul lor, de bogatia din sufletele lor!

Nu este prea tarziu niciodata; aveti un copil mai mare, care s-a inchis in propria carapace si verbalizeaza mai greu? Atunci este timpul pentru amandoi, parinte si copil, sa incepeti discutiile adanci! Cu curaj! Copilul  se va deschide incet, incet! Invatandu-l sa isi recunoasca  emotiile, va invata mai apoi sa si le si gestioneze. Si acest lucru il va face intr-o zi un adult puternic!

CUM STAM CU RABDAREA?

Cu ceva ani de zile in urma, o doamna pe care o cunosteam bine si care isi lansase deja in viata cei 4 copii, vazandu-ma obosita, s-a pironit in fata mea si a infipt un deget in aer:

- Stii ce-ti trebuie cu copiii? De un un singur lucru ai nevoie…

Si eu asteptam solutia miraculoasa;

- Rabdare !!!

Usor de zis, de ce, totusi, greu de facut?

Toate persoanele cu care am vorbit de-a lungul anilor m-au intrebat acelasi lucru: 

- De unde mai ai rabdare?!

***

Rabdarea este IN SINE un lucru valoros si il poti crea in mintea ta prin MODELARE. 

MAI PRECIS: identificand multele secvente ale vietii care au fost construite prin rabdare, descoperi, de fapt, ca rabdarea este acolo! Trebuie doar accesata. Si descoperi ca, de multe ori, ai facut-o in mod inconstient!

Cum?

• SCOALA 12, 15, 17 ani, pentru altii si mai mult, presupune enorm de multa rabdare
• sa construiesti, sa cumperi o LOCUINTA ( rate pe 15, 20 de ani ) inseamna enorm de multa rabdare
• CARIERA, jobul, serviciul, zi de zi, luna de luna, an de an pana se aduna zeci de ani presupun enorm de multa rabdare

Toate aceste realizari din viata omului au ca valoare de baza RABDAREA, angajamentul pe termen lung. Oamenii, toti pe care ii cunosc, strang tot felul de realizari frumoase in vietile lor, toate implicand aceasta RABDARE PE TERMEN NELIMITAT, pe care au accesat-o chiar si in mod subconstient.

Acest lucru ma face sa inteleg ca RABDAREA exista in noi, o avem in dotare de la nastere, trebuie doar accesata in mod constient, integrata si valorizata in viata de zi cu zi, si, aici de fapt vroiam sa ajung, in cresterea si educatia copiilor nostri.

***

Vazand la scara mare, orice om care a impins omenirea catre progres prin stiinta, cercetare, arta, politica, a strans mii de ore de munca si enorm de multa RABDARE. Au facut altfel spus ca viata sa aibe astazi atat de multe inlesniri de care noi ne bucuram zilnic fara sa mai realizam ca in spate au fost oameni, echipe de oameni care au persistat cu rabdare ani si ani in cercetarile lor. 

Si cum nu toti putem fi candidati la premiul Nobel, avem totusi sansa, in aceasta mare varietate umana, sa lasam in urma o creatie la care sa muncim cu rabdare pentru a o duce in forma cea mai buna pe care o poate avea : copilul nostru!

Asadar ca sa cresti un copil nu ai nevoie decat de un singur lucru: RABDARE! Se aplica in toate momentele dificile din relatia parinte - copil: 

E racit?   -  tratezi cu rabdare 

Trebuie ajutat la teme un an, doi, trei?   -  o faci cu rabdare. 

Trebuie ascultat?   -  Asculti cu rabdare 

...si tot asa…si tot asa…odata implicata rabdarea in acest proces zilnic lucrurile se simplifica pana cand incep sa curga de la sine.

***

Da, este perfect adevarat! 

Agitatia, nervii, bruscarea, oftaturile, toata gama de tensiuni complica mult mersul lucrurilor, asa incat o data ce parintele descopera RABDAREA procesul de crestere si de educare a copilului devine cea mai frumoasa poveste si cu siguranta una de succes!

In spatele RABDARII se mai ascunde ceva: O MOTIVATIE PUTERNICA.  

Creaza-ti asadar o motivatie puternic pozitiva pe care sa o ai tot timpul in fata ochilor atunci cand este greu! 

Ceva care sa ti se potriveasca.

Ceva care sa te faca sa iei foc pe dinauntru!

***

In ceea ce ma priveste, am cunoscut persoane singure pentru care singuratatea devenise o pedeapsa imensa. Am scris despre aceste lucruri in 

Doamnele de pe Matei Voievod (sau manifest pentru parinti fericiti)

Este ceva ce categoric nu vreau sa traiesc.

Efortul pe care il depun de mai bine de 20 ani s-a transformat usor usor intr-o imensa bucurie, bucuria de a vedea implinirile copiilor mei, si pentru asta merita TOATA RABDAREA DIN LUME.

Si stiu ca vor veni momente in care la usa nu vor mai bate nici curieri, nici prieteni uitati, in care energia se imputineaza si timpul devine infinit, si in care, daca lucrurile au mers cum trebuie, te va cauta copilul de ieri, azi un adult cu o viata frumoasa…si viata capata un nou sens… 

SCOALA, STRESUL SI PARINTII.

Am citit noi articole care arunca cu stanci in sistemul de invatamant , cu pietre ar fi prea bland spus!

Cel mai mare repros pe care il adreseaza articolele respective este stresul pe care sistemul il pune pe elevi. 

Am intrebat mai multi copii de la scoala la care si copiii mei invata daca sunt stresati si mi-au raspuns ca da. Intrebarea cu fericirea nu am adresat-o pentru ca ce vad acolo in pauze, in parculetul de langa scoala, arata ca sunt copii fericiti; se bucura enorm sa fie unii cu altii, sunt inteligenti, sclipitori chiar, emana atata bucurie ca ma incarc si eu de la ei ca de la niste baterii enorme! Scoala nu-i face nefericiti, doar ii preseaza…

In mana cui sta diminuarea stresului copiilor? In mana parintilor, evident…

Incurajand constant copiii si fiind alaturi de ei in momentele de efort maxim (perioada tezelor, inainte de teste, de examene), preluand un pic din efort ( adica stat si invatat cu ei din cand in cand),  exprimand cu blandete, cu intelegere si cu dragoste tot ce discutam legat de scoala, va asigur ca stresul pe care scoala il pune pe copil se diminueaza considerabil!

Copilul va simti ca are un puternic aliat in parintele sau!

Ce mai poti face ca parinte? Considera-l si pe profesor de partea ta si a copilului! Apare o problema ? Nu sta pe ganduri si mergi la o intalnire cu profesorul respectiv( toti au zile pentru consultatii) . Mergi cu sufletul deschis si cu ganduri bune (va ajuta enorm pentru ca profesorii sunt si ei oameni). Ideea generala este ca ajuta enorm pe profesor sa vada interesul parintelui, sa vada ca stati in spatele copilului si ca va pasa. Luati orice problema din pripa, nu asteptati sa se rosogoleasca bulgarele prea mult…

Ce mai ajuta? Implicarea! In tot mai multe scoli au aparut asociatii de parinti. Astfel organizati, parintii incep sa-si auda vocile in consiliile scolilor. Asigura-te ca esti auzit. Profesorii au si ei nevoie de suporul parintilor, in fond vorbim desre interesele copiilor nostri, deci ale noastre.

In situatii de criza ajuta mult sa ii oferiti copilului un context mai larg de intelegere: nu reactionati la impuls, incercati sa vedeti si cu ochii profesorului, empatizati un pic cu el.

***

Cum “reincadrezi” o situatie de criza?  

Cand baiatul meu era clasa a VI-a a venit acasa cu guma de mestecat lipita pe breton. A trebuit sa i-l tai foarte scurt si o perioada a aratat caraghios. I-l lipise acolo profesoara de sport! M-am infuriat si ma pregateam sa ma duc la scoala. Dintr-o data mi-am imaginat-om pe profesoara de parca statea in fata mea: in varsta, cu un an doi inainte de pensie, intr-o forma de invidiat de altfel. Nu stiu ce mi-a produs imaginea ei dar m-a linistit imediat. L-am intrebat pe Pavel: 

- Cate ore crede el ca avusese profesoara in ziua aceea? 

- Pai cam 5. 

- Cati copii avusese in ziua aceea la ora de sport, pana la ora lui?

- Pai cam 150 de elevi. 

- Ok, si daca dupa o zi in care ai avut deja 150 de elevi intalnesti unul care mesteca guma, desi e interzis in ora de sport? Adica ce s-ar fi intamplat daca te-ai fi inecat cu guma respectiva? Realizezi?

A inteles si s-a simtit perfect din clipa aia.

Am ales asadar sa nu reactionez agresiv. A doua zi toti copiii erau mirati ca nu vin la scoala. A intrebat chiar si dirigintele. Toata lumea astepta revolta noastra, a parintilor. 

Nu a fost nici o revolta.

Profesoara a inteles si ea. 

Rezultatul? 

Si-a schimbat total atitudinea fata de Pavel. A devenit prietena lui. Si ceea ce e cel mai important, in clasa a VIII-a Pavel participa cu echipa de handbal a scolii la campionate scolare, acelasi copil care cu trei ani in urma abia reusea sa scoata un 8 la sport si trecea cu greu probele. 

***

Concluzia…nimeni nu iti poate tara copilul daca ii oferi suport emotional pozitiv. 

Mai mult, la ultimul curs de coaching la care am participat in Germania, unii colegi au vorbit despre “sabotorii” lor cei mai puternici, vocile launtrice care ii descurajeaza si devalorizeaza atunci cand trebuie sa faca schimbari importante in viata lor. 

Am avut surpriza sa descopar ca, pentru unele dintre aceste persoane, vocea aceasta era chiar vocea mamei. Erau oameni maturi care veneau din Germania, Belgia, Norvegia, Franta, Noua Zeelanda, Oman sau Statele Unite).  Incredibil, nu?

In nici un proces de coaching nu am intalnit pe cineva care sa aibe in minte vocea profesorului de istorie sau de geografie, ca SABOTOR! Sau a invatatoarei! DAR VOCEA MAMEI, DA!  

Scoala pune o presiune mare pe copii, intr-adevar.

Ce putem noi sa facem, in schimb, este sa optimizam starea de bine a copiilor nostri, lucru ce va contrabalansa presiunea sistemului.

Sa nu stricam ceea ce avem deja si functioneaza. 

Scoala romaneasca a lansat peste tot in lume copii de exceptie si oameni integri.
 Romania este plina de oameni integri formati in scoala romaneasca. 

EMOTIILE POZITIVE. CUM LE INTEGRAM IN VIETILE NOASTRE SI ALE COPIILOR NOSTRI

V-ati intrebat vreodata care sunt emotiile pozitive? Cum se numesc, cate sunt? Daca le-ati enumera, cate ies?

            Barbara Fredrikson este o cercetatoare americana, profesoara la Universitatea Carolina de Nord, care si-a dedicat studiile si cercetarile emotiilor pozitive. Ea este, la baza, psiholog si promotor al psihologiei pozitive.

Dupa ani de cercetari a identificat 10 emotii pozitive:

            Bucuria

            Recunostinta

            Serenitatea( calmul, linistea)

            Dobandirea 

            Speranta

            Mandria 

            Amuzamentul

            Inspiratia 

            Respectul

            Iubirea

Este fantastic cum aceasta femeie a demonstrat ca oamenii care traiesc constient aceste emotii pozitive si le exerseaza in viatile lor, obtin ca rezultat extinderea constiintei, deschiderea catre “mai sus”, catre o viata superioara; emotiile pozitive ii fac pe oameni 

            mai creativi, 

            mai flexibili, 

            cu o rezistenta mai mare la problemele vietii (rezilienta)

si 

            mai rabdatori.

Minunat!

Asadar, luand in calcul fiecare emotie de mai sus si fiind atenti la cum o “lasam” sa se manifeste in viata noastra , ne putem schimba pe noi insine si pe cei din jurul nostru.

Cum facem acest lucru?

Cateva exemple…

Recunostinta. 

            Din experienta personala am vazut ca oamenii tind sa uite sa fie recunoscatori - la nivel de expresie. 

            Stim, in mintile noastre, ca in multe momente ale vietii am fost ajutati, uneori decisiv, de catre alti oameni; sunt unii dintre noi ale caror vieti au fost influentate radical in bine prin interventia altora.

            Care e raspunsul nostru la aceasta interventie?

-          Consideram, cumva, ca acestia ar trebuie sa stie, sa intuiasca faptul ca noi le suntem recunoscatori. 

Este o presupunere total gresita.  Recunostinta are nevoie sa fie exprimata. Cream, astfel, un focar de energie pozitiva care lucreaza in lume, in lumea din jurul nostru.

Cuvinte de genul:

” In momentul X al vietii mele ai fost persoana care m-a inteles si care mi-a intins o mana de ajutor. Nu uit, iti multumesc si iti sunt profund recunoscator!” 

            - Ce lumina speciala invadeaza sufletul celuilalt in aceste momente!?

            - Ce bucurie trebuie ca celalalt sa simta!?

Si iata cum o emotie pozitiva o antreneaza pe alta, si tot asa, integrand constient una cate una in vietile noastre, se nasc cascade de energii pozitive.

Fiti asadar recunoscatori nu doar in mintile voastre, pentru ca nimeni nu poate citi ce se afla acolo cu adevarat!

Serenitatea.

            Calmul, linistea, se refera la atitudinea pe care dorim sa o opunem agitatiei din jurul nostru. 

            Sufletele linistite le hranesc cu pace si pe celelelte. 

            Ati pomenit, altfel spus, stare de indarjire, de nervi, de tensiune, care sa aduca cu sine ceva bun?

Dobandirea. 

            Sa te bucuri de ceea ce dobandesti dupa ce ai depus efortul cuvenit; e perfect omenesc, justificat, si este un sentiment necesar. 

            Este ca o recompensa pentru propria noastra minte.

Speranta

            Este emotia pe care se bazeaza teoria schimbarii personale. Oamenii se indreapta catre un tel, au un scop, si lupta pentru a-l atinge. 

            Puterea de a-l urmari vine din speranta.

Mandria

            Se refera la mandria buna, cum o numesc Sfintii Parinti. 

            Este, de exemplu, preaplinul sufletesc pe care un parinte il simte cand isi vede copilul implinit!

Si voi mai spune doar despre Iubire, perla coroanei emotiilor pozitive…

Iubirea este o decizie. 

            Dragostea poate tine de chimie, dar sa iubesti pe cineva este o decizie pe care o iei pentru tot restul vietii. 

            In partenerul de viata, de exemplu, gasim o valoare pe care sprijinim acest stalp al iubirii.  

            Luam decizia mentala de a construi incepand de la o valoare, nu este nevoie de mai mult. Prin iubire, toate celelalte se vor adauga una cate una.

            Este ceea ce vedem cand doi batrani se tin de mana si dupa zeci de ani de casnicie.

Va urez, ca de obicei, mult succces.

stan.lavinia@yahoo.com