Metafora se potriveste perfect cu momentul in care copilul se desprinde de casa parinteasca, doar ca, dupa un upgrade, realizezi ca el nu zboara lin cum ar zbura o pasare, ca zborul seamana mai degraba cu al unei rachete, adica vijelios si dintr-o data.
Parintele se
obisnuieste din timp cu ideea, repeta in minte scenariul, anticipeaza
momentul, i se pare ca este pregatit, cand colo... BANG !
momentul soseste si totul se deruleaza cu viteza luminii. Pana sa te prinzi ce
se intampla, inca o camera din casa ramane goala sau plina de lucruri care in
absenta fiului nu mai au nici un sens.
Asa pleaca Pavel la facultate: de doua luni si-a pierdut
total rabdarea si , in asteptarea momentului, si-a turat atat de tare motoarele
incat am senzatia cateodata ca o sa zboare singur de pe loc. Ca nici nu-i mai
trebuie avion ca sa ajunga acolo.
In fata acestui tip de nerabdare sentimentele parintelui se
aliniaza si ele intr-un firesc. Accentul se pune asadar pe beneficiile copilului,
pe ceea ce urmeaza sa dobandeasca, nicidecum pe distanta sau alte “mici”
inconveniente.
Un lucru am realizat cu siguranta: vine un moment in viata
copilului tau, 18 sau 19 ani spune John Grey, in care e gata sa se desprinda,
sa isi ia viata in piept, sa-si asume raspunderea. Copiii anticipeaza si exprima
foarte clar momentul, parintii ar face bine sa inteleaga si ei mesajul la fel.
Daca lucrurile sunt facute corect de ambele parti, sentimentul dominant este in
orice caz unul pozitiv.
Orice proiect deschis catre ceilalti are, in chip firesc,
parte de bruiaje.
Cel mai direct si-a exprimat oprobiul un vecin de-al meu
care mi-a spus, cum altfel, i-ai facut si acum ii arunci in toata lumea? A
exprimat cu succes ceea ce multi altii au gandit dar s-au ferit sa spuna.
Nu am privit copiii nicioadata ca pe un bun pe care il am in
stapanire. Copiii au personalitati si vointe puternice. Isi doresc lucruri, ca
si adultii, pe care lupta apoi sa si le implineasca. In cazul unora, sa
studieze in afara.
Asa departe? Ce inseamna departe? Sa vedem : 3 ore pana la
Londra si inca sapte peste ocean.
Cu totul cam
13, adica tot atat cat face trenul cu care pleaca mama mea de aici pana la Arad
sa-si vada nepotii. Daca pui problema asa nu mai pare mult. Depinde din ce
directie privesti lucrurile. Si asa pot continua la nesfarsit….
Vine un moment in care copiii se desprin de parinti si asa
trebuie sa fie!
Singura intrebare legitima din punctual meu de vedere, pe care
ti-o poti pune ca parinte, este daca el este pregatit, daca i-ai dat in dotare tot ce
ii trebuia ca sa zboare frumos.
Ai avut 18 ani la
dispozitie pentru asta. Nu e putin. Simt ca nu este loc de nici o scuza.
Ce nu reuseste parintele, cizeleaza mediul, societatea, viata. Dumnezeu.
Ramane in urma un cuib mai sarac si patru ochi care,
asemenea celor din turnurile de control, supravegheaza, cu dragoste, zborul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu