Doamnele batrane de pe Matei Voievod ( sau manifest pentru parinti fericiti)

Eram destul de tanara cand am administrat un magazin undeva prin sectorul 2,  pe strada Matei Voievod. Nu intrasera inca in tara supermarketurile, asa incat toti oamenii se aprovizionau din Obor sau din magazinele de cartier, cum era si al meu.

Activitatea de comert in sine nu mi-a  placut deloc, nu eram facuta pentru ea; cred si acum ca ma furau toti angajatii cu zambetul pe buze. Eram prea tanara sa le fiu sefa, devenisem prietena lor. Nu-i vorba, si azi as face la fel.

In timpul acelei experiente de 3 ani s-a intamplat insa ceva care mi-a servit drept lectii de viata atat de intense incat consider acum, la 14 ani distanta, ca a meritat tot sacrificiul, si anume am cunoscut oameni care m-au impactat profund cu povestile lor, si mai ales mi-au dat experiente si concluzii de viata pentru care ei au platit cu timp. In generozitatea lor, ei le ofereau gratis si pentru acest lucru mi-am propus sa nu ii uit, ba chiar sa le fiu recunoscatoare.

Trei doamne batrane au ramas extrem de vii in memoria mea.

Prima, doamna Flori, era fosta sotie de colonel: fusese o femeie inalta, era extrem de desteapta si locuia singura intr-o casa impozanta. Nu stiu sa-i fi trecut cineva pragul.

Venea zilnic la magazin si povestea, povestea mult, din tineretea ei; avea ochii complet acoperiti de cataracta si se ghida cu ajutorul unui baston improvizat.

Intr-o zi, luand pe toata lumea prin surprindere, apare cu ochii limpezi si clari; avea ochi inca foarte foarte frumosi; se operase de cataracta si ca prin minune, peste noapte, vedea!

S-a uitat la mine secunde intregi incat ma simteam un pic stanjenita . Stiu perfect ca apoi mi-a spus ceva ce am tinut toata viata minte, poate pentru ca aveam 26 de ani, poate pentru ca fusese neprevazut: “ Nu mi-am inchipuit niciodata ca esti asa de frumoasa!”

Draga de ea…eram tanara si atat de naiva… A vrut intr-o zi sa imi vanda un platou mare de argint; il scrijelise cu un cui pe suprafata lui ca sa imi demonstreze ca e masiv. Imi cerea o suma modica pe el, probabil avea o urgenta financiara. Nu stiam sa apreciez lucrurile vechi si am refuzat-o.

Singura fiind si fara copii, a picat victima unei vecine, foste procuroare, care se ocupa cu acapararea caselor cu batrani fara urmasi.

Doamna Flori a disparut subit.

Am cunoscut pentru un timp mai scurt insa, o alta doamna batrana care in interbelic fusese o doctorita respectata a Bucurestiului. Era miniaturala si cred ca in tinerete avusese trasaturi divine: ochii, figura mica si trasaturile fetei in ansamblul lor, desi atat de marcate de vreme, inspirau o delicatete pe care nu o mai gasisem niciunde pana atunci. Fara copii, fara urmasi, traia singura inconjurata de o haita de caini imensi, care o urmau orbeste peste tot si pe care ii hranea cu paine proaspata cumparata in fiecare dimineata.

A cazut si ea prada aceleiasi femei avide si a fost prima care a disparut peste noapte.

Numele ei ma fascineaza si azi: o chema Eros!

A treia doamna pe care mi-o amintesc perfect de parca am vazut-o ieri ultima oara,  a venit un timp dimineata de dimineata pentru a cumpara o paine. Atat. Intra cu usurinta in vorba cu mine si era extrem de dornica sa o faca. Avea, se pare, un nepot care o vizita foarte rar. Era complet singura.

Intr-o astfel de dimineata i-am spus ca ii admir cerceii: erau cu safire inconjurate de mici diamante. I se luminase toata fata: era fericita sa vada ca ma pricepeam sa evaluez superbele ei bijuterii. Atunci mi-a marturisit ca sotul ei fusese general.

Locuia, de asemenea, singura intr-o casa mare, situata la mai multe strazi de magazinul meu.

Abia dupa ce a disparut si ea am realizat ca venea sa cumpere zilnic o paine doar pentru a schimba cateva vorbe cu mine; de unde locuia pana la magazinul meu ar mai fi avut altele doua mici pravalii in cale, dar acolo probabil nu era nimeni dispus sa dea atentie unei doamne care parea din cu totul alt veac!

Cu siguranta, toate aceste femei avusesera parte de vieti spectaculoase si in care nu dusesera lipsa de nimic. Viata le oferise mult si, totusi, le prinsese complet nepregatite la final…alegand sa nu dea nastere nici unui copil, au facut pactul cu singuratatea. Nu se pregatisera pentru ea si nimeni nu le spusese ca la batranete timpul se dilata si se scurge insuportabil de greu…Inconjurate de nepoti, stanepoti, batranetea lor ar fi aratat cu totul diferit si cu siguranta si sfarsitul.

Daca buzele lor ar putea sa rosteasca doua vorbe, ar fi cu siguranta “ Faceti copii!”

Desi neexprimat, mie mesajul lor mi-a fost foarte clar. Sper sa lucreze si in inimile altora.