Printre amintirile frumoase din copilaria mea sunt momentele in care primeam cadouri de la nasa mea. Intotdeauna ceea ce-mi trimitea ea reusea sa ma faca extrem de fericita. Practic aproape lesinam de placere cand deschideam pachetul in care descopeream ceva acolo pentru mine.
Am strans in amintirile mele papusi deosebite printre care una care intruchipa o negresa superba, o maimutica numita inspirat Ioramela, rochite "chinezesti" din materiale fine impachetate in hartii ca foita de ceapa si apoi in cutii elegante (existau lucrurile astea in copilaria din anii '80 pentru cine stia sa ajunga la ele).
Cand am crescut, cadourile insemnau carti cum ar fi romanul Mara al lui Slavici in colectie cartonata, hanorace chic, primul gel de dus, prima fusta de blugi si multe altele... Un lucru e cert: efectul pe care mi l-au provocat cadourile ei nu a disparut nicioadata.
Am incercat sa-mi explic cum reusea ea sa ma faca atat de fericita si am doua explicatii:
- ori lucrurile respective raspundeau exact dorintelor sau gusturilor mele, ceea ce inseamna ca ea, nasa mea, este dotata cu o mare putere de a darui,
- ori ea punea in acele cadouri atata sentiment pozitiv si bucurie incat ele atingeau sufletul meu ca pe o tinta chiar in punctul central!
Oricum ar sta lucrurile, daca exista darul de a darui, nasa mea e inzestrata cu el din plin!
S-a intamplat in cei 25 -30 de ani scursi de atunci, timp in care evenimentele petrecute incep sa se estompeze, ca aceste cadouri sa devina amintiri pretioase din copilaria mea ceea ce le face, in sine, chiar si mai valoroase decat la momentul respectiv! Altfel spus nasa mea nu numai ca mi-a facut cadouri ci, mult mai important, mi-a fabricat amintiri!
Amintirile se fabrica! Nu orice eveniment din trecutul nostru se transforma intr-o amintire, fie ea placuta sau nu. Ma gandesc cate miliarde de evenimente, de fapte, cate sute de locuri vazute, cate persoane intalnite, cate milioane de pasi in cate milioane de locuri au disparut pentru totdeauna din memoria mea pentru ca nu au avut forta de a se intipari in substanta creierului meu ca amintiri!
Ce face ca un anumit moment sa aiba atata putere incat sa trezeasca sentimente, emotii cu aceeasi acurateze chiar si dupa multi ani, asemenea madlenei lui Proust?
Avand permanent ca exemplu in minte felul in care nasa mea, sora cea mare a mamei mele, a reusit sa imi marcheze momente superbe in copilarie, devenind un provaider de amintiri frumoase, am incercat si eu ca de fiecare data cand a trebuit sa fac un dar unui copil sa surprind acel CEVA care, cu un pic de noroc, ar fi devenit in timp o amintire ca o pietricica pretioasa!
De curand am primit un feed-back absolut neasteptat si uimitor!
Cu aproape 18 ani in urama, cand primul nostru finut botezat avea sa implineasca 1 an, am cumparat pentru el hainute, asa cum se face in mod traditional. Nu exista pe piata bogata oferta de azi: m-am dus in magazinul Obor care avea la vremea aia cateva raioane cu hainute de copii foarte frumoase si de foarte buna calitate.
Dupa ce le-am cumparat, am simtit sa adaug ceva, acel CEVA care sa insemne un pic mai mult pentru finul meu, care sa "vorbeasca " tanarului de mai tarziu despre copilarie...
Am gasit un ursulet de plus imbracat intr-o salopeta cu barete, cu ochisori prietenosi ( un fel de Corduroy al zilelor noastre din desenele animate ale copiilor mei!)
Finul meu, azi elev in ultimul an la liceu, participa la un curs de teatru unde i se cere sa aduca intr-o cutie de pantofi 5 obiecte importante pentru el.
Ghiciti! Cutia continea, mama lui mi-a povestit, ursuletul de plus!
Asadar, fabrica de amintiri exista si functioneaza!
Uau, cat de frumos ai scris! Parca ai fi aici in fata mea si-mi povestesti 😊. Spor la scris noi articole! 😘
RăspundețiȘtergere