joi, 26 ianuarie 2017

NU ii spune NU unui copil rebel.

 

In jurul copiilor nostri construim un cadru de siguranta: 
     stim cand sunt la scoala, 
     cand pleaca de la scoala 
     stim unde se duc, la meditatii, la sport, 
     daca urmeaza sa iasa cu colegii 
     stim de obicei unde ies si cu cine ies. 
Spatiul acesta ii protejeaza pe ei si ne scuteste pe noi de surprize neplacute.
In acest cadru/ spatiu "safe" copiii se misca liber si fericiti.

Imi imaginez adesea acest spatiu ca pe o curte mare, imprejmuita. In spate, mica de tot, se afla intotdeauna o portita. Si, exact ca in povestile populare romanesti, cand ochiul parintelui oboseste, sau este foarte ocupat, in general in perioade de aglomerare sau cu presiune, copilul descopera portita, o deschide si iese dincolo, unde ochiul parintelui nu-l vede si unde experimenteaza necunoscutul…

Poate se indeparteaza putin, face doar cati pasi in afara spatiului sigur, sau poate experimenta mai mult, se avanta si descopera riscul, nesiguranta de care se simte atras, ademenit…

Cand parintele descopera rebeliunea copilului, de obicei sufera. Nu intelege cum, de ce i s-a intamplat tocmai lui, cand stie cat de mult s-a ocupat, cat a tras, cat a muncit. 

Important este, dincolo de ceea ce simti, cum restabilesti raportul cu propriul copil. E de mare folos sa intelegi ca undeva ai scapat comunicarea cu el, pentru ca o data ce ai inteles acest lucru, stii si ce ai de facut.

Intrebarea De ce? nu ajuta prea mult. 
Recuperezi un copil rebel daca taci si nu il tragi la raspundere. 
Daca ai curajul sa iti asumi si partea ta de vina. 
Daca esti dispus sa lupti pentru recastigarea increderii propriului copil.

Cum procedezi mai exact?

Impune-ti o perioada sa nu ii spui copilului nu: cu exceptia a ceea ce stii ca il poate distruge, arata-i ca ai incredere in el si nu il pedepsi. 
  • Plateste-i excursia in care va merge toata clasa, 
  • cumpara-i gadgetul pe care si-l doreste de mult timp, 
  • cumpara haine noi daca ii face placere, 
  • petrece timp cu el si redescopera frumusetea discutiilor despre vrute si nevrute…
Stiu ca pare o nebunie, dar va functiona!


Copilul va primi un mesaj puternic care spune: esti copilul meu, te iubesc si te sustin, vom trece prin asta impreuna!

Incet, incet reafirma-ti afectiunea: mangaie-l, imbratiseaza-l, desi vei putea avea surpriza sa te respinga la inceput. Nu-i nimic! Te va respinge o data, a doua oara, dar nu la infinit. Cine nu vrea sa fie iubit pe lumea asta? Sau ce copil nu are nevoie de dragostea parintilor lui?

Observa ca spun redescopera frumusetea discutiilor, reafirma afectiunea, recastiga increderea… Daca lucrurile acestea nu au existat pana acum in relatia ta cu copilul … este timpul sa le construiesti!! Sa incepi de la zero!

Un copil rebel este un copil puternic si curajos. Cheia este sa recuperezi la timp legatura indestructibila dintre voi. Sa-l ierti repede si pe el, si sa te ierti si pe tine.

Nu exista rana care, bandajata cu dragoste, sa nu se vindece! Si cicatricile, in timp, dispar!

Pe adolescenti, frumosii rebeli, ii asemuiesc cu niste avioane cu motoare uriase. Si avioanele astea mai rateaza uneori aterizarea: stau asa deasupra pistei si nu mai aterizeaza; ar vrea dar nu mai stiu cum.

Stai pe pista si agita fanionul! Fii acolo si nu-ti pierde o clipa nadejdea ca te vor vedea, ca ii vei recupera! 
Si vor ateriza….
Si va fi bine… 
Si te vor face  sa ti se umfle pieptul de mandrie intr-o buna zi! 


Am trecut prin asta…acum stiu cum este…

luni, 23 ianuarie 2017

SA FII PARINTE SE INVATA! DA sau NU?



Exista astazi un curent puternic indreptat impotriva parentingului. Ideea lui generala ar fi ca nimeni nu ne poatre invata cum sa fim parinti, ca purtam in noi insine simtul acesta.

Consider ca acest curent pleaca de la o intelegere gresita a lucrurilor. 
In plus, este expresia unui orgoliu urias: sa spui ca nu este de folos parentingul echivaleaza cu anularea a zeci de ani de munca pe care psihologi, sociologi si alte tipuri de cercetatori le-au facut in studiile lor, cu mii, sute de mii de subiecti, parinti si copii in cazul de fata. Parentingul foloseste rezultatul acestei munci. Si il serveste tuturor, scutindu-ne de efort si mai ales de greseli, de experimente pe proprii copii.

De curand am gasit intr-o carte a lui John Grey extrem de multe lucruri valoroase si de folos, desi in momentul lecturii acesteia citisem multe alte carti si, in plus, eram mama de mai bine de 20 de ani iar doi dintre copiii mei isi luasera zborul in viata. De clarificarile venite cu acea lectura beneficiaza acum urmatorii mei copii, si ma bucur enorm pentru ca m-a scutit  sa gresesc, sau sa gresesc mai mult!


*****

Sa fii parinte a venit de la sine (sau poate nu) atata timp cat a durat societatea traditionala: femeile stateau acasa, faceau si cresteau copii, invatau de la mame si de la bunici ce era de invatat. 
In familia mea, strabunicile mele, din care am cunoscut doua, au fost ultimele depozitare ale acestui model ancestral. Strabunica pe care am cunoscut-o cel mai bine a avut 9 copii pe care i-a crescut fara sa-si fi parasit vreodata “batatura”, curtea. In sensul propriu…mama mea isi aminteste despre ea cum calca stramb pe ulita: iesise din curte, batrana fiind, si nu stia sa mearga;  in acelasi timp, in curtea ei ajunsese sa faca totul cu ochii inchisi!

Ce ar putea o strabunica sa transmita femeii moderne care astazi face fata atator provocari: are cariera pentru ca asa merge societatea azi, conduce masina, zboara in delegatii cu avionul, este sotie, este mama si joaca atat de multe roluri de care acum 30 de ani nici nu se putea aduce vorba! ( Imi amintesc reactia bunicii mele cand a auzit ca dau examen de permis; mi-a zis ca la ce-mi trebuie de vreme ce nici o femeie nu mai condusese in familie pana la mine!) 

Iubesc traditia si ma inchin in sufletul meu la amintirea tuturor inaintasilor din neamul meu! Daca ei nu erau, eu nu eram.

Sa fiu parinte, insa, am invatat doar partial de la femeile din fata mea. 
Lucrurile s-au schimbat enorm chiar si de cand eu eram copil. 


*****

Cand pleaca azi o fata de acasa, mama ii spune 
“ -  Mergi si realizeaza-te, fa in viata tot ce nu am putut eu sa fac! Invata si fii puternica! Sa ai cariera ta, banii tai, sa nu depinzi de nimeni!”
Nu am cunoscut inca mame care sa isi arunce fiicele in viata cu mesajul 
“ -  Fii mama inainte de toate…”

Si fata aceasta care are o cariera devine intr-o zi mama.  Cine poate sa o ajute in misiunea ei? Mama ei, probabil, munceste si ea ca sa-si completeze anii de pensie; poate sa o ajute dar nu tot timpul si, oricum, nu are toate raspunsurile. Sau poate nu o ajuta nimeni!

Si, din fericire, in alte tari, suficient de bogate si de intereate sa investeasca in cercetari pentru educatia parintilor s-au inventat notiuni si programe utile…Unele dintre acestea se potrivesc realitatii romaneasti. 

Merita, asadar, sa risti sa obtii rezultate proaste in educatia propriului copil doar pentru ca faci “cum simti”? 
Cum verifici ca ceea ce “simti” este intotdeauna bine pentru cel mic? 

In societatea actuala, din care ne luam reperele, totul, absolut totul s-a transformat, de la gustul rosiei pana la mijloacele prin care comunicam. Evolutia este strans legata de dezvoltarea personala si de informare. Parintii au si ei mijloace serioase sa se informeze si sa evolueze. Si daca parintele evolueaza, copilul va evolua! 

Iar acest lucru nu exclude si nu pune in pericol traditia, si anume valorile care s-au transmis din generatie in generatie si care ne fac sa fim ca popor ceea ce suntem pana in ziua de azi.




marți, 17 ianuarie 2017

Smulge propozitiile negative din minte, ca pe buruienile din stratul de flori



De-a lungul vietii ne formam un mod personal si unic de a gandi, care ajunge sa ne defineasca personalitatea. 
“Lucram” toata viata din greu la acest sistem de gandire care se transpune apoi in actiuni, in fapte. 
Rezultatele propriilor actiuni modifica, mai apoi, gandirea. 

Asa se poate explica de ce o decizie de care eram siguri cu zece ani in urma, azi se clatina serios. E ceea ce exprimam prin “n-as mai face ce-am facut”, “asa a fost sa fie”, adica asa gandeam atunci.

Un bun exercitiu pentru mintea noastra si pentru evolutia ei, pe termen lung, ar fi eliminarea negativismului si a cercului vicios pe care il alimenteaza. 

Recunoastem negativismul in vorbele oamenilor atunci cand construiesc abundent fraze in care apare DAR: 
                      - imi place X DAR… 
                      - imi place vara, sau iarna DAR…
In comunicare, DAR anuleaza tot ce se afla inaintea lui. Interlocutorii raman asadar doar cu mesajul negativ. 

Iti recomand sa urmaresti in comunicarea ta patru lucruri simple:
  • Ramai pe mesajul pozitiv cat poti de mult. 
  • Elimina indoiala, teama, restrictia exprimate prin DAR, 
  • Elimina NU-urile excesive si 
  • Forteaza mintea sa construiasca strucuri de fraza pozitive! 
Vei reusi sa deblochezi in creier zone de creativitate si optimism. 
Ti se vor schimba actiunile.
Ti se va schimba viata!


Vad in jurul meu din ce in ce mai multi oameni incarcati de un negativism puternic. Se manifesta din primele vorbe pe care le spun. Ajung sa nu mai poata da un singur mesaj optimist. Este trist, pentru ca, in vietile lor, negativismul le descarca o factura impovaratoare. Si singuri o platesc intr-o forma sau alta. Si nici macar nu pricep de ce…

Sunt convinsa ca gandirea pozitiva se poate forma de la o verbalizare pozitiva. Una o creaza pe cealalta. 

Si niciodata nu este prea tarziu sa devii o persoana pozitiva!


luni, 9 ianuarie 2017

DE CE AR MAI VREA CINEVA SA DEVINA PARINTE ?!



Acum un an, in trainingul de la Heidelberg, trainerul, o americanca de peste 55 de ani, statea langa mine la masa si m-a intrebat, dintr-o data, cati copii am. 

I-am raspuns: 6. 

A ramas pentru o clipa mirata, dupa care mi-a spus ca ea nu are copii pentru ca nu a vrut nicioadata sa isi asume raspunderea pentru un copil!

Chestia asta mi-a dat de gandit mai mult decat as fi banuit. 

Am realizat ca, intr-un fel sau altul, ideea de a fi parinte presupune asumarea unei raspunderi pe termen nelimitat, ceea ce poate sa sperie serios pe oricine, si sa il determine sa amane aceasta decizie.

Sa fii responsabil pentru o viata, si nu oricare, ci viata copilului tau, nu e un lucru de gluma: pe langa ca doresti sa creasca sanatos, bine hranit, frumos imbracat, iti doresti sa ii oferi si o educatie buna, ceea ce presupune azi multe activitati complexe. Miza este sa obtii ca rezultat in urma acestei munci de 18-19 ani un tanar echilibrat, angajat cu seriozitate in propria sa viata.

Este un efort masiv, si, daca il privesti asa, te blochezi din start.

Propun sa exploram impreuna  aceasta raspundere dintr-o perspectiva mult mai luminoasa si anume. Ce aduce raspunderea de parinte in viata unui om:


  • asumarea rolului de parinte aduce rigoarea si ordinea in viata adultului; cum? multi tineri care au devenit parinti si-au “disciplinat” viata cand le-a intrat copilul la scoala, ca simplu exemplu.
  • aduce sentimentul de viata traita cu sens, cu importanta.
  • aduce curajul (uneori fara limite) in viata adultului. 
  • aduce eficienta si pragmatism in rezolvarea problemelor; de ce? simplu motiv ca te simti raspunzator pentru cel mic te determina sa gasesti solutii la care nu te-ai fi gandit in mod obisnuit, te obliga altfel spus sa te descurci cum nici nu ai fi banuit vreodata ca poti face.
  • aduce eliminarea riscurilor inutile, de orice natura ar fi acestea, si aduce echilibrul.

Responsabilitatea acestea nu-l stirbeste asadar pe adult, ci dimpotriva, il implineste, ii desavarseste calitatile. Si il maturizeaza frumos.

Nimeni nu i-a explicat partile frumoase ale raspunderii de afi parinte lui Elisabeth. Eu numai pe astea le vad, sau in orice caz numai pe ele ma concentrez!  

Ce sa mai vorbim de frumusetea acestui sentiment de raspundere! E nobil, e inaltator, si e la indemana oricui. 

Cresteti si maturizati-va emotional, sentimental, o data cu copiii vostri! Iar la problemele vietii veti fi motivati sa gasiti cele mai neasteptate solutii, pentru ca dragostea lor si pentru ei va va impinge direct acolo!

miercuri, 4 ianuarie 2017

CE ISI DORESC OAMENII CU ADEVARAT ?



Zilnic discutam cu oameni care fac parte din mediul nostru si preocuparile noastre.
Exista momente in care am vrea sa cunoastem mai adanc persoana din fata noastra; poate chiar sa stabilim astfel o relatie profunda. E firesc si indreptatit sa vrem sa fim inconjurati si de oameni pe care sa ii cunoastem cu adevarat si invers, care sa ne cunoasca.

Ajuta enorm sa intelegem, in acest proces de cunoastere, ce isi doresc oamenii cu adevarat:

1. Isi doresc sa fie ASCULTATI! 
Sa asculti inseamna ca atunci cand cineva isi deschide sufletul, esti acolo cu el si pentru el. 
Absorbi si integrezi tot ceea ce are sa-ti spuna. 
Mintea si energia ta e acordata perfect la a celuilalt, ceea ce inseamna ca mintea ta nu mai emite nimic, se pune in paranteza. In acesta faza a ascultarii, campul vizual se focuseaza strict pe cel din fata. 
Si nu mai e loc de judecata personala. 
Nu te gandesti cum ai fi facut tu mai bine, sau cum omul a gresit si multe alte ganduri asemenea.

Cand cineva este ascultat atat de profund simte si se deschide si mai mult, devine si mai autentic in tot ceea ce spune. Isi doreste apoi mai mult, si anume:

2. Sa fie INTELESI !

Oamenii, cand isi deschid sufletul, cand vorbesc despre problemele lor adanci, vor cu adevarat sa fie intelesi ca au actionat cum au actionat, ca au rationat intr-un anumit fel. 
De altfel auzim spunandu-se adesea, cand presiunea e mare: 
                   “ atata pot eu”, 
                   “crede-ma ca am facut tot ce am putut”, 
                   “sunt si eu numai un om”…

Cand omului ii e greu are nevoie doar sa fii acolo si sa-l intelegi adanc, fara sa-l judeci. Simpu fapt ca ii vei spune“ te inteleg”, fara sa ii dai sfaturi, il va face sa urce, pentru ca toti oamenii au natural in ei resursele remontarii. E nevoie doar de un impuls infim, si acel impuls poate veni de la tine.

Iar dupa ce l-ai inteles, mai e un lucru de facut:

3. Ei vor sa fie ACCEPTATI asa cum sunt

Ceea ce inseamna ca ajungi sa-i intelegi procesele mentale care ii determina actiunile, chiar daca acestea nu sunt mereu asa cum le-ai gandi tu.

In viata de zi cu zi, acesti pasi asigura cunoasterea profunda a celui de langa tine.
In coachingul de viata, abia dupa pasul trei incepe schimbarea, si asta numai daca celalat isi doreste asta.