Printre cele mai dificile lucruri din viata de parinte este sa descoperi cum sa iti impui autoritatea, pana unde poate fi intinsa, cum poti sa ai autoritate in fata copilului fara sa ii ingradesti libertatea.
Autoritatea, mai inainte de toate, este felul in care parintele ii impune copilului limite care sa il protejeze in crestere si educatie. Multi parinti se tem sa fie autoritatri, altfel spus se tem sa spuna NU sau PANA AICI! pentru a nu pierde dragostea sau bunavointa copilului.
Ei bine, copiii au nevoie de autoritate ca de aer! Ei vor sa stie ca parintii lor sunt puternici si siguri pe ei! Vor sa stie ca parintii pot alege uneori in numele lor, atunci cand ei nu sunt pregatiti sa isi asume raspunderea unei decizii! Vor sa fie protejati si vor sa se simta in siguranta!
Momentul in care parintele isi dorese sa isi arate autoritatea in fata propriului copil ar fi bine sa fie ales cu intelepciune. Copilului, cand i se impune o limita, i se poate da o explicatie cu argumente solide. In spatele cuvintelor alese e bine sa nu existe indoiala, din simplul motiv ca ea ar fi imediat detectata de inteligenta emotionala a copilului si situatia ar putea sa isi piarda din enorma valoare pozitiva si educativa pe care o poate avea.
Un lucru va ramane constant chiar si atunci cand impuneti o limita copilului: iubirea! El nu trebuie sa se simta exclus, respins…alegeti-va asadar bine cuvintele si atitudinea! Autoritatea poate fi blanda si calda! Doar ca nu lasa loc de intors…Autoritatea este o restrictie exprimata cu fermitate, nu impusa cu forta.
***
Imaginati-va drumul copilului ca pe o plaja imensa care i se deschide in fata! Sunt oportunitati dar sunt si pericole! Limitele fac ca drumul copilului sa prinda contur in deschiderea care i se ofera, sa se concretizeze pas cu pas, sa devina o CALE, sa se transforme in ceva sigur si supus unui scop!
Fara limite in dreapta si stanga, deplasarea devine haotica, in ceata…e ca atunci cand conducem si pe asfalt nu avem nici un fel de marcaj! Si nici borduri pe partea dreapta, asa incat la cel mai mic dezechilibru putem parasi foarte usor drumul si putem cadea in hau!
Nu va temeti de autoritate! Nu va temeti de propriul copil! Alegeti sa construiti in el un partener; acest lucru se va intampla daca el va simti in dumneavoastra forta, determinarea, siguranta!
Comunicati-va tot timpul intentia buna si bineinteles nu faceti abuz de autoritate. Am cunoscut adulti care isi traisera copilaria in regim de cazarma! Sa fim serosi; copilaria e copilarie, se traieste cu bucurie, cu dragoste, cu protectie…
Daca ati refuzat o tabara copilului, pentru ca: “ simt, dupa tot acest an de scoala, ca va fi mai bine pentru tine sa iti petreci vacanta alfel. Vei face sport, vom calatori impreuna, gandeste-te ce anume ti-ai dori si tu…” puteti avea surpriza ca el sa va spuna intr-o zi ca, de fapt, nu avea nici un chef sa mearga in excursia sau tabara respectiva. Si sa simta alegerea dumneavoastra ca pe o eliberare.
***
La ce duce lipsa de autoritate… copiii crescuti in lipsa de autoritate ajung sa sfideze tot ce ii inconjoara!
Nu mai recepteaza limita, pierd acest simt! Au impresia ca totul le este ingaduit si permis. Forteaza limita cu oricine, indiferent ca e din mediul scolar sau din familie.
Parintii traiesc la randul lor socul sfidarii. Nu stiu ce strategii sa mai adopte intrucat pare ca nimic nu mai functioneaza.
Pe termen lung, copiii crescuti fara autoritate devin nepregatiti pentru viata iar surpriza intervine cand se desprind de familie.
Societatea are multe instrumente de reglaj iar tinerii carora nu li s-a refuzat pana ieri nimic se pot trezi izbiti de refuzuri, de esec. Sau se pot trezi inconjurati de relatii superficiale, care aduc in suflet un sentiment de gol.
Prin comparatie, tinerii care au fost crescuti de parinti care au stiut cand si cum sa isi exprime autoritatea, devin siguri pe ei, isi construiesc vieti cu sens si, in mod fericit, cer uneori parerile parintilor in deciziile importante pentru ca vad in ele experienta de viata. Ei continua sa se bizuiasca pe proprii parinti!
***
Partea buna este ca lucrurile pot fi indreptate oricand. Daca ai crescut un copil care a devenit insensibil la orice, crede-ma ca nu exista ceasul al 12-lea sau prea tarziu in relatia cu el. Oricand se poate recupera, oricand se poate indrepta un mod deficitar de educatie.
Copiii vor intelege ca autoritatea parintilor pune borne de orientare in stanga, in dreapta, uneori si in fata ca pe un far, si ca toate duc la faurirea unui drum, pe care, la un moment dat, ei vor calca cu responsabilitate.
Sa fii parinte nu e usor, nu e nici greu. Tine mult de reglaj, de finete…
